3.000 de suflete româneşti trimise mai devreme la ceruri de NKVD-ul sovietic
Scris de Mădălin Necşuţu
La 70 de ani distanţă, Putna a devenit loc de veci spiritual
De multe ori oamenii politici sau diplomaţii preferă să atribuie cuvintele „pragmatism“ sau „încredere“ relaţiei dintre România şi actuala Federaţie Rusă, moştenitoarea unei părţi importante a teritoriului fostei Uniuni Sovietice, dar mai ales a povarei morale pe care Moscova o poartă pe umeri faţă de nedreptăţile şi crimele comise cu o cruzime fără margini asupra populaţiei civile de către Armata Roşie şi NKVD în teritoriile ocupate, ambele conduse cu mână forte de fostul lider bolşevic Iosif Stalin. Poate aceste cuvinte ar trebui înlocuite cu „respect“ şi mai ales „scuze“ faţă de atrocităţile şi genocidul comis de trupele sovietice asupra românilor din teritoriile care au fost smulse ţării în urma raptului teritorial din 1940, când Basarabia şi Bucovina de Nord au fost cedate vecinului de Răsărit. Dacă anul trecut, Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a Parlamentului rus – n.r.) recunoştea şi condamna masacrarea polonezilor în pădurea de la Katyn în Al Doilea Război Mondial, lipsa unei reacţii ferme din partea Bucureştilor într-o chestiune similară şi tăcerea Moscovei pe această temă conduce în continuare la menţinerea unei stări de angoasă între cele două capitale. Denumit şi „Katyn-ul românesc“, genocidul de la Fântana Albă reprezintă un episod negru din istoria României, atunci când nu mai puţin de 3.000 de români bucovineni au fost masacraţi cu sânge rece de trupele sovietice. Dacă la Katyn a fost vorba de execuţia a peste 20.000 de ofiţeri polonezi, aici avem de-a face cu un masacru premeditat a unor oameni neînarmaţi care nu voiau decât să nu mai trăiască sub ocupaţie străină, fără a opune vreo rezistenţă armată.
Troiţă comemorativă
La 70 de ani de la acest tragic moment, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a ţinut să marcheze, vinerea trecută (1 aprilie), acest eveniment printr-o ceremonie de sfinţire a troiţei închinate memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă în incinta mănăstirii Putna, un simbol spiritual al luptei românilor pentru păstrarea identităţii naţionale în această parte a ţării. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. „Este un moment trist, ziua de 1 aprilie trebuie să ne trimită pe toţi românii, oriunde ne-am afla, cu gândul la acei români curajoşi care în urmă cu 70 de ani n-au vrut nimic mai mult sau mai puţin decât să îşi poată regăsi normalitatea revenind acasă. În urmă cu trei ore am fost la Fântâna Albă şi vreau să vă mărturisesc cu toată sinceritatea că, păşind în acea pădure, te cuprinde un gând de spaimă şi de durere pentru că în urmă cu 70 de ani 3.000 de suflete, doar pentru că voiau să revină în ţară, au plătit această jertfă pentru demnitatea neamului românesc. Cred că este de datoria noastră să vorbim despre aceste lucruri pentru că s-a discutat foarte puţin şi se cunosc foarte puţine despre masacrul de la Fântana Albă şi mă bucur enorm că astăzi reuşim aici, în capitala spirituală a românităţii, să sfinţim această troiţă în memoria acestor români care şi-au dat viaţa pentru identitatea noastră. Mă bucur că aici la Mănăstirea Putna, unde românii fără să aibă nicio vină, atât cei din Bucovina, cât şi cei din Basarabia, sunt amintiţi pentru că avem sute de mii de suflete care trebuie pomenite mai des. E obligaţia noastră, este de datoria noastră şi mulţumită părintelui stareţ de la Putna cei care vor veni aici îşi vor putea aminti despre aceşti români. Dumnezeu să-i odihnească“, a declarat secretarul de stat al DRP, Eugen Tomac, prezent la acest eveniment. Deputatul Tudor Panţâru a declarat la rândul său că acest episod este unul dintre multele comise de trupele sovietice în scopul „diluării identităţii româneşti“. „În 1940, românii constituiau 80% din populaţia Bucovinei, astăzi abia mai sunt 20%. Românii au fost supuşi unei adevărate exterminări fizice. Mai mult, în Basarabia s-a reuşit crearea aşa-zisului „popor moldovenesc“, diferit de cel românesc. Astfel de evenimente tragice nu pot fi date uitări. Un popor care uită astfel de evenimente tragice îşi riscă viitorul şi identitatea naţională“, a precizat şi deputatul Tudor Panţâru.
Ierusalimul neamului românesc
Locul amplasării troiţei care comemorează victimele de la Fântâna Albă nu a fost ales la întâmplare. Dacă despre mănăstirea Putna, poetul naţional Mihai Eminescu afirma că este „Ierusalimul neamului românesc“, această mănăstire a devenit pe parcursul celor circa cinci secole şi jumătate de existenţă un simbol al luptei spirituale pentru păstrarea fiinţei naţionale, jucând rolul atât de centru spiritual, cât şi de strajă sau loc de refugiu în vremuri încercate. Cu această afirmaţie este de acord şi părintele stareţ al mănăstirii Putna, arhimandritul Melchidesec Velnic. „Fiecare neam îşi are locul de întâlnire cu moşii şi strămoşii. Având în vedere că aici îşi doarme somnul Ştefan cel Mare, care a domnit până la adânci bătrâneţe şi care şi-a iubit neamul, ţara şi credinţa strămoşească, dar şi alţi domnitori, Putna este un simbol românesc şi sunt întru totul de acord cu această expresie“, a declarat pentru „Curentul“ părintele stareţ al mănăstirii Putna. Dânsul ne-a mai explicat că „dragostea de neam şi de patrie“ a fost liantul dintre cele două comunităţi de români care vin la Putna, dar care trăiesc separat pe o parte şi pe alta a graniţei cu Ucraina.
„Românii bucovineni trebuie să-şi poarte crucea“
Stareţul ne-a mai spus că românii de pe cele două părţi ale graniţei trebuiesc să convieţuiască şi să îşi „poarte împreună crucea“. Părintele ne-a mai explicat că mănăstirea Putna este într-un permanent contact cu aşezămintele bisericeşti din Bucovina de Nord de la Cernăuca, Toporăuţi sau Crasna, locuri unde victimele deportărilor staliniste din Siberia şi Kazahstan sunt cinstite mereu.
Crimele abominabile ruseşti împotriva românilor
Pe lângă deportările românilor în Siberia, la începutul anului 1941, după ce trupele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia şi Bucovina de Nord, NKVD-ul a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România pentru a atrage în cursă românii care doreau să treacă graniţa din teritoriile ocupate. Astfel, în data de 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română în speranţa că aşa vor putea să ducă până la capăt acţiunea lor. Însă nu a fost să fie aşa. În poiana Varniţa, la circa trei kilometri de graniţa română, grănicerii sovietici i-ar fi somat să se oprească. După ce coloana ar fi ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. La finalul măcelului, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Supravieţuitorii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi de neimaginat, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var, fără ca Rusia să recunoască aceste crime împotriva umanităţii.
Mai multe fotografii la Madalin Necsutu Blog: Manastirea Putna – cu ocazia ridicarii troitei in memoria victimelor de la Fantana Alba, acolo unde trupele sovietice au macelarit 3.000 de romani
