Continuam publicarea dialogului dintre filosoful Constantin Barbu, discipolul lui Noica (foto la dreapta Parintelui Nicolae Steinhardt la inmormantarea lui Constantin Noica) si Cosmin Cretu, cuprins de jurnalistul oltean in cel de-al doilea volum din seria grava Pamfletul Negru. Dupa prima parte, publicata de Ziaristi Online sub titlul  Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu (I). Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” astazi filosoful craiovean se ocupa de “disidentii lui Gogu” si comsomolistii-moralisti. In urmatorul episod, in care este tratat subiectul “anti-elitelor” culturii romane, vom prezenta in facsimul o scrisoare inedita a lui Constantin Noica.

PAMFLETUL NEGRU

Partea a II-a

Autopsie vie

cu marii plagiatori

Patapievici, Pleşu şi Liiceanu,

Ce are în comun “şnitelul auriu” cu scrierea despre tovarăşa Clocotici – meditaţia despre activist?

„Şniţelul auriu” Liiceanu  i-l prepara Monicăi Lovinescu. Care Monica Lovinescu? Baba aia relativă de la Paris care a publicat la Humanitas ciornele lucrărilor destinate, probabil, unor servicii străine. Liiceanu făcea pe bucătarul cu un scop în sine, cum ar zice Kant, pe care nu l-a citit atât de profund încât l-a enervat pe Noica până la lacrimi. Scopul era nobil: să moştenească tot: o direcţie, un apartament, vreo dosariadă, ceva pe la Paris. Lucruri vorbite la vreun revelion făcut la Paris, pe vremea lui Ceauşescu, când Liiceanu se antrena deja pentru disidenţă. Despre tovarăşa activistă Clocotici am auzit de la televizor şi de la Cristoiu numai lucruri bune… Între un plagiat din Heidegger şi un eseu despre tovarăşa Clocotici eu prefer, totuşi, plagiatul din Heidegger fiindcă tot mă aflu in-der-Welt-sein… Dacă tot nu ne pricepem la Dasein, măcar să facem un „şniţel auriu” bun… Ca şi pe Monica Lovinescu, pe tovarăşa Clocotici o vizitase tot din interes! Liiceanu a fost cinstit cu tovarăşa Clocotici, nu i-a zis că e de Hollywood, în timp ce pe Monica Lovinescu o zăpăcise la creierul mic că are o fotografie de divă, deşi baba era mai cinstită şi zicea că nu. De-aia mă şi întreb: ce-o fi văzut Camil Petrescu la ea dacă tot a dezvirginat-o? Probabil doar Sburătorul. Ca să nu creadă cineva că sunt răutăcios, o să mărturisesc că doamna M.L. e rudă mai de departe cu mama. Ceea ce, totuşi, nu mă impresionează. Mai mult m-au impresionat biografia lui Virgil Ierunca (fost Untaru, fost membru P.C.R. ilegalist) şi un text al individului, intitulat Lenin. Nu ştiu de ce individul Ierunca nu şi-a băgat şi Leninul său în Antologia ruşinii.

Scriitori destui par obsedaţi de dorinţa unor certificate care să le ateste în fals o disidenţă. Nu este prăpăstios pentru cetatea a cărei elită se consumă în tot felul de poziţii de-a dreptul contorsioniste doar de dragul de a fi satisfăcută pe diverse centuri de regimurile politice?

Disidenţa asta este o boală. Orice violat se visează priapic, eventual şi puţin Carol al II-lea. Disidentul este un fel de ilegalist. Nu mai are loc Dinescu, nu mai are loc Goma, nu mai are loc Filipescu că ocupă balconul Parlamen­tului: Pleşu, Liiceanu şi Patapievici. Stăteau în faţa unor deţinuţi politici ca nesimţiţii. Ei erau pe rândul întâi şi cei care făcuseră 15-18 ani de puşcărie – în rândul doi. Şi cine făcea Raportul comunismului? Vladimir Tismăneanu, fiu de comisar stalinist care, e adevărat, nu stătuse în şedinţele Comitetului Central al P.M.R. alături de Ana Pauker, Nicolschi şi alţi criminali evrei, ca conferenţiarul universitar doctor docent Paul Cornea, fost secretar al C.C. al U.T.M.. Acum, tinere Costin Creţu, nu ţi se pare normal ca Andrei Cornea (fiul comsomolistului Paul Cornea) să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?  L-au înjurat pe Păunescu când încă era în sicriu. Nu din anticomunism, ci fiindcă nu au iertat faptul că nişte filocomunişti români i-au înlocuit sub Ceauşescu pe filocomuniştii stalinişti, care erau părinţii lor. Punct.

De la cap: sunt câţiva (dacă mă gândesc bine sunt chiar mulţi) scriitori şi scriitoare care îşi recită disidenţa pe care o practicau la Gogu Rădulescu acasă. Nu ştiu cât disidenţă poţi să faci cu Arpagic, poate o disidenţă prăzulie. Şi ca să nu pierd timpul o să-i numesc pe ăştia disidenţii lui Gogu.

(va urma)

Vezi si Andrei Cornea intre paranteze, de la origini pana pe Wikipedia

Intelectuali si disidenti in apararea activistului CC al PCR Gogu Radulescu. Loja kominternista

Cazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern.