Texte cu cifru privitoare la biografia lui Eminescu

de Prof Univ Dr Nae Georgescu

Redau din cercetările mele mai vechi şi mai noi câteva texte care pot ridica întrebări  privind aspectul de „fabricat” presupus dacă se ia în calcul stereotipia numerică a cuvintelor ce le compun. Menţionez din capul locului că nu deţin cheia semnificaţiilor ultime, ci constat doar stereotipiile ca atare. M-am ghidat în această analiză după studiile lui Fernand de Saussure, părintele lingvisticii moderne, care spune la un moment dat, analizând anagramele  poeziei sacre latineşti (versul saturnian din inscripţii în piatră) şi descoperind secrete cifrice  inexplicabile „Cum păstrau încă Naervius, Ennius, Pacuvius, Attius o tradiţie ce putea să pară inviolabilă în epoca lor de imitaţie, asta o înţeleg. Cum, însă, un Virgilius cu suflul poeziei sale originale înainte de toate, un Lucretius cu preocuparea sa intensă pentru idee, un Horaţiu cu bunul său simţ solid în toate – au putut să se abţină şi să păstreze această relicvă incredibilă dintr-o altă epocă? Acest lucru îmi scapă cu desăvârşire. Nu văd altceva mai bun de făcut decât să  prezint enigma aşa cum mi se arată.” (în „Les mots sous les mots”, 1966, p. 153; o cercetare cât se poate de pozitivistă despre esoterismul actului de creaţie poetică). Dacă asupra enigmei ca atare nu am cum să mă pronunţ, în schimb textele, fiind destul de multe şi privind momente importante din viaţa poetului, arată cu o prea mică posibilitate de îndoială că păstrează şi-şi transmit unul altuia un cifru.

1. Iată mai întâi interogatoriul luat de judecătorul Ghiţă Brusan în prezenţa martorilor (Titu Maiorescu, I.L.Caragiale, Mihail Brăneanu) lui Mihai Eminescu în sanatoriul din Strada Plantelor, la 12 iunie 1889, pentru a se dovedi că poetul nu este în deplinătatea facultăţilor mintale şi a se constitui o curatelă care să-i ridice pensia aprobată de Camera Depuitaţilor în 1887, de Senat în 1888 şi semnată de rege în februarie 1889 (actul a trenat aproape doi ani; Eminescu venea în Bucureşti, la 9 aprilie 1888, pentrua-şi ridica această pensie)

„- Cum te cheamă?

-Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diamant cât oul de mari.

-Pentru ce ?

-Pentru că eu fiind moştenitorul lui Matei Basarab regele se temea să nu-i iau moştenirea.

– Ce ai de gând să faci când te vei face bine?

– Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, evreiască, italienească şi sanscrită. Ştiu 64 de limbi.

– Cine e Poenaru care te-a lovit?

– Un om bogat care are 48 de moşii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate şi care are 48 de milioane”

Actul a fost publicat în „Adevărul literar şi artistic”, 27 septembrie 1922 de Radu D. Rosetti; G.Călinescu îl preia în „Viaţa lui Mihai Eminescu”, 1933, puţin mişcat (în loc de „Cine e Poenaru care te-a lovit”, 6 sau 7 cuvinte,depinde dacă citim „te-a” într-un uvânt sau în două,  pune „Întrebat cine este atentatorul declară” – 5 cuvinte). Din textul ca text reiese aversiunea lui Eminescu faţă de rege (motivată: capul statului a întârziat semnarea documentului pentru publicarea lui în Monitorul Oficial aproape patru luni)- şi ataşamentul lui special faţă de Matei Basarab – iarăşi motivat: este domnitorul despre care poetul scrie foarte des în ziarul „Timpul”, iar într-o însemnare manuscrisă târzie a sa citim un astfel de proiect pentru înfiinţarea unei Societăţi Matei Basarab: „O organizare între români asemenea societăţii francmasonilor şi iezuiţilor. Ca o biserică catolică. Pretutindene oameni care să  ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deşărtăciunea lui, decorat la nevoie. Să se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă” (Mss. 2257,f.246) Realităţile din interogatoriu par, aşadar, emineciene – în sensul că poetul avea motive să spună lucrurile consemnate. Relaţiile numerice dintre cuvinte, însă, sunt suspect de exacte, lăsând să se înţeleagă că actul a fost confecţionat cu scop de comunicare subterană.

Astfel, vedem că cifrele 48 şi 64 sunt afişate chiar în înscris. Până la enunţul „Ştiu 64 de limbi” în răspunsurile poetului sunt 64 de cuvinte (dacă citim „nu-i”, ligatură, într-un singur cuvânt şi dacă luăm în calcul 64, cifră, ca un cuvânt;  în mod egal, dacă citim „nu-i” ca două cuvinte şi nu luăm în calcul cifra). Cuvintele din primul răspuns al poetului sunt 33 la număr (citim „l-a” în două cuvinte). Al doilea răspuns are 16 cuvinte („nu-i” socotit ca două cuvinte). Dacă citim „nu-i” ca un singur cuvânt, ies 15 cuvinte – care, adunate celor 33 anterioare, dau suma de 48, prezentă ca  cifră în text. Al treilea răspuns are tot 16 cuvinte, cu includerea cifrei 64 – şi tot 15 cuvinte fără cifră. Repetarea situaţiei este atenţionare: dacă adresantul uită  să adune la primul răspuns, de 33 de cuvinte, următoarele 15 – este avertizat a doua oară – după care, în cel de-al treilea răspuns, cifra 48 se repetă de 6 ori, ca un semnal puternic de atenţionare a cifrei. Asta, pe prima diagonală a încrucişării (33+15+15). Pe cea de-a doua diagonală ( 32+16+16) iese 16 ori 4 egal 64. Cele 4 întrebări şi 4 răspunsuri fac tot 16 (4 ori 4). Aceasta pare cifra ce trebuie luată în calcul. Primele 3 întrebări au 16 cuvinte iar a patra are 7 – şi bănuim că aici trebuie să mai fie unul pentru totalul de 24 de cuvinte, jumătatea lui 48, din toate întrebările. În „Cine e Poenaru care te-a lovit” trebuie, poate, presupus prenumele anunţat de Eminescu: „Petre Poenaru”. Această omisiune are importanţa ei: totalul cuvintelor din text (adăugând cifrele şi fără a socoti ligaturile ca un cuvânt) este 111 cuvinte. Adăugând cifra 1, pentru cuvântul presupus lipsă, iese suma 112, adică de 7 ori 16. În text sunt 7 cifre (o dată 64 şi de 6 ori 48)- iar disciplinele pe care spune poetul că le va studia sunt tot 7 la număr.

Considerăm că ceva este greşit ori că n-am găsit noi cheia de aur. Reţinem, însă, cifrele de până acum şi operăm cu ele în textele următoare:

2. În 1883, criza lui Eminescu din 28 iunie este anunţată de ziarul „Românul”, ziarul cu care poetul se afla în polemică necurmată, dură pe alocuri, încă din 1877. Textul anunţului:

„Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihail Eminescu, redactore la ziarul Timpul, tânăr plin de talent şi înzestrat c’un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav. Sperăm că boala sea nu va fi de cât trecătoare şi că în curând vom putea anunţa deplina sa însănătoşire.”- ceea ce, numeric, ne dă 48 de cuvinte.

3. Peste două zile, la 3 iulie 1883,  vine şi anunţul Timpului, care este acesta:

„Unul dintre colboratorii acestei foi, d. Mihail Eminescu, a încetat de a mai lua parte la redacţiune, atins fiind în mod subit de o gravă boală. Ne place însă a spera că lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cât de scurtă durată şi că ne va fi dată fericirea de a anunţa revnirea sa sănătoasă la funcţiunile de până acum.” Sunt 65 de cuvinte, şi, pentru a avea 64, trebuie să eliminăm unul dintre ele. Textul nu are nici o ligatură (se putea scrie de-a, etc.)- şi ne propune să citim tot fără ligaturi şi textul din Românul (unde aveam „c’un”). Bănuim că trebuie scăzut, din ambele texte, „d.”,prescurtare pentru „domnul” şi astfel, citite ambele texte fără ligaturi, ies 48 şi 64 de cuvinte. Cuvintele concurente (aceleaşi) din ambele texte sunt : de, că, d., Mihail, Eminescu, la, şi, să, sa, nu, va fi, de cât, în, boală, sperăm : 16 cuvinte în total.

4. Cu o zi înainte, la 2 iulie 1883, Timpul anunţa, pe pagina întâi, în 16 cuvinte „Cu începere de astăzi 1 iulie direcţiunea  politică şi redacţiunea ziarului Timpul este încredinbţată d-lui Mihail Paleologu.” (cifra nu se socoteşte) Ciudata cifră 16 se regăseşte şi în bileţelul pe care i l-a trimis d-na Szoke, soţia lui Slavici, lui Titu Maiorescu la 28 iunie 1883: „Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog să faceţi ceva să mă scap de el, că foarte rău.”

5. Trecem peste alte enunţuri cu sens (complexul de texte din jurul epigramei lui Macedonski din august 1883, etc.) – pentru a prezenta prefaţa lui Titu Maiorescu la ediţia pe care o scoate în decembrie 1883 din poeziile lui Eminescu:

„Colecţia de faţă  cuprinde toate poeziile lui Eminescu publicate în „Convorbiri literare” de vre-o doisprezece ani încoace, precum şi cele aflate până acum numai în manuscrispt pe la persoane particulare.

Publicarea se face în lipsa poetului din ţară. El a fost totdeauna prea impersonal şi prea nepăsător de soarta lucrărilor sale, pentru a fi putut fi înduplecat să se îngrijească însuşi de o asemenea culegere, cu toată stăruinţa amicilor săi literari.

Poesiile, aşa cum se presintă în paginile următoare, nu sunt dar revăzute de Eminescu şi sunt prin urmare lipsite de îndreptările ce avea de gând să le facă, cel puţin la cele vechi (Venere şi Madonă, Mortua est, Egipetul, Noaptea, Înger de pază, Împărat şi proletar, Rugăciunea unui Dac, Înger şi Demon).

Dacă totuşi am publicat şi aceste poezii, împreună cu celelalte, aşa cum se găsesc, am făcut-o dintr-un simţimânt de datorie literară. Trebuiau să devie mai uşor accesibile pentru iubitorii de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar şi cele începătoare, a le unui autor, care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca sa simţire şi cele mai înalte gânduri într’o frumuseţă de forme, subt al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viaţă.

Bucuresci, Decembrie 1883. Titu Maiorescu”

Textul a fost scris de Titu Maiorescu după 6/18 decembrie 1883 (când îi scria sorei sale despre carte: „îi mai scriu numai o scurtă prefaţă”) – deci după corectura întreagă a manuscrisului. Va deveni texct canonic al tuturor ediţiilor Maiorescu, sub titlul „Prefaţa la ediţia dintâi”. În ediţia princeps nu are titlu. Cele patru paragrafe ale acestei Prefeţe au următoarea configuraţie numerică:

Primul paragraf are 32 de cuvinte (cu titlul presupus, „Prefaţă”, 33 de cuvinte)

Cel de-al doilea paragraf are 8 cuvinte pentru prima propoziţie şi 33 de cuvinte pentru cea de-a doua.

Cel de-al treilea paragraf are 33 de cuvinte până la paranteză şi opt titluri de poezii în paranteză, făcând un fel de „rimă încrucişată” cu cel de-al doilea.

Al patrulea paragraf are 23 de cuvinte pentru prima frază şi 55 de cuvinte pentru cea de-a doua, un total de 78 de cuvinte, la care, dacă se adaugă data, locul şi semnătura, adică încă patru cuvinte, se ajunge la 82 de cuvinte (41+41, adică însumarea cuvintelor din paragraful 2 şi 3, respectiv 33+8 şi 8+33).

Totalul cuvintelor acestei prefeţe este de 144, adică 16 ori 9.

Totalul rândurilor tipografice este 24 de rânduri (fără dată şi loc).

Cele mai multe cuvinte din text sunt de câte 8 litere (colecţia, cuprinde,poesiile, Eminescu, poetului etc.)

Între cele 8 poezii din paranteză considerate „mai vechi” surprinde prezenţa „Rugăciunii unui dac”, din 1879, deci destul de recentă: se pare că a fost pusă pentru a aduce neapăprat şirul la cira 8.

Mai multe informaţii despre aceste relaţii numerice (şi altele de acelaşi fel) se găsesc în cărţile noastre „A doua viaţă a lui Eminescu” (Ed. Europa nova, 1994), „Eminescu şi editorii săi”, vol. I ( Ed. Floare albastră, 2000), „Moartea antumă  a lui Eminescu” (Ed. Cartier, Chişinău, 2002) –  unde specificăm, de fiecare dată când abordăm subiectul, că nu deţinem „cheia”, semnficaţia ultimă, utilă, a acestor relaţii numerice dar accentuăm că ele dau aspectul de „fabricat” textelor în discuţie.

Cât despre G. Călinescu, despre care am spus mai sus că a interpretat un pasaj din interogatoriul dela 12 iunie 1889, recitim finalul atât de lăudat al „Vieţii lui Eminescu”: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc.  Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o strea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” Dintre cele două fraze ale acestui final liric, prima conţine 24 de cuvinte (făcând ligaturile pentru „l-a” şi „şi-l”) iar a doua conţine – fără a mai face însă ligaturile pentru „să-şi” – 48 de cuvinte. Sunt motive pentru care suspicionăm  că G. Călinescu a trecut prin aceste relaţii numerice, şi le-a cultivat chiar.

N. Georgescu via Ziaristi Online

Foto: Cristina Nichitus Roncea