Inginerul bucureştean Vasile Cocoloş a demarat în urmă cu 17 ani o activitate mai puţin obişnuită pentru acest colţ de Europă: confecţionarea şi comercializarea de flaşnete. Într-o lume în care cei care vor să înceapă o afacere se gândesc la buticuri sau taximetrie, omului i-a venit ideea de a reînvia instrumentul nelipsit al distracţiei din burgurile germane medievale.
5000 de euro, bucata
De când se ştie, lui Cocoloş i-a plăcut să confecţioneze obiecte din lemn. O pasiune pe care la maturitate a concretizat-o deschizându-şi o făbricuţă în Olteniţa. A început cu mici obiecte artizanale, cutii şi suporturi pentru sticle de vin, apoi a continuat cu piese de mobilier şi elemente de construcţie, tocuri de geam şi uşi. Mai face jucării din lemn şi chiar trofee pentru diferite concursuri, la comandă. Nimeni n-ar bănui banalul atelier de tâmplărie, dotat cu strunguri, bormaşine şi polizoare pentru lemn, este singurul din Europa de Est unde se confecţionează flaşnete şi subansamble ale acestora. Cel care le montează este chiar şeful, Cocoloş. După două, trei luni de muncă migăloasă rezultă un mecanism perfect. Acesta este pus într-o cutie din lemn de cireş, sculptat ca o dantelă în motive florale. De sunat, sună mirific! Meseria a deprins-o de la un meşter elveţian, de la care a mai învăţat să fie exigent şi perfecţionist în ceea ce face. Principiul de funcţionare are la bază forţa aerului înmagazinat, cu ajutorul a două burdufuri din piele de oaie, într-o cutie etanşă. Înăuntru se pune o rolă din hârtie perforată care trece pe deasupra unui selector de sunete. Aerul este ghidat apoi, selectiv, prin furtunaşe către fluierele din alamă şi lemn aflate pe partea extrioară a flaşnetei. Dispunerea orificiilor de pe bandă asigură deopotrivă linia melodică şi armonică. Astfel, orice gen muzical poate fi „adaptat” pentru flaşnetă. Termenul de garanţie al obiectului este de 100 de ani. Preţul unei flaşnete „made in Olteniţa” este în jur de 5000 euro. Clienţii sunt, de regulă, persoane rafiante din Occident, colecţionari sau patroni de restaurante cu gust pentru artă. „În România nu prea avem cumpărători de flaşnete, nu există o tradiţie în acest sens. Mă mai sună agenţiile de publicitate care vor ceva inedit în program la diverse acţiuni. Am mai fost solicitat de patronii unor restaurante de epocă care doreau să reînvie atmosfera vremurilor de altădată. O flaşnetă arată foarte bine lângă un pian cu coadă şi un telefon foarte vechi, mai spune Vasile Cocoloş”.
La 54 de ani, cel mai tânăr meşter din lume
Meşterul din Olteniţa visează să organizeze un festival de muzică mecanică în centrul Olteniţei şi face tot ceea ce îi stă în putere pentru a-şi dezvolta „industria de flaşnete”. El vrea să-i scoată pe concitadini din indiferenţa lor balcanic-orientală şi să resusciteze atmosfera oraşului dunărean aflat în agonie. Până să-şi pună în practică ideile, entuziastul Cocoloş le face surprize prietenilor, atunci când apare la câte o petrecere împreună cu ineditul obiect. De sărbători n-a avut linişte. S-a dus la bancă în centrul municipiului şi i-a colindat pe angajaţi cu flaşneta. La 54 de ani inginerul Cocoloş este cel mai tânăr meşter flaşnetar din lume. Are nouă angajaţi din zonă, pe care i-a calificat la locul de muncă şi i-a înfiat spiritual. I-a învăţat cum să se poarte, să asculte şi altă muzică în loc de manele, să dăruiască flori mamelor de 1 Martie şi, în general, să fie altfel decât celilalţi olteniţeni de rând. În „Atelierele Cocoloş” lemnul se înmoaie în palmele muncitorilor ca într-o vrajă şi devine fiinţă vie. Complicatele piese, „inimile” şi „plămânii” flaşnetelor, aşteaptă cuminţi pe rafturi ziua în care meşterul le va monta într-un organism aproape uman. Cocoloş lucrează până târziu în noapte. Vecinii de cartier vin de la serviciu sau de la crâşmă şi trec, unul câte unul, prin faţa porţii meşterului flaşnetar. Aud ca prin vată sunetele unui vals ce răzbate parcă dintre meterezele unui vechi burg german, apoi pleacă nepăsători mai departe. Cui îi pasă că mai există visători? (Dana & Răzvan MATESCU)
