Detinuti Politici Online: Linsaj mediatic la adresa Parintelui Justin Parvu | Ziaristi Online

Detinuti Politici Online: Linsaj mediatic la adresa Parintelui Justin Parvu

FEDERAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI LUPTĂTORI ANTICOMUNIŞTI

Biroul de presă, tel. 0722749249, e-mail: frfdpla@gmail.com

COMUNICAT

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti  ia act cu îngrijorare de presiunile fără precedent care s-au făcut la adresa Bisericii Ortodoxe Române în vederea smulgerii unei reacţii de condamnare a unor aspecte ale istoriei noastre naţionale legate de Mişcarea Legionară.

Considerăm că atât atitudinea Patriarhiei, cât şi cea a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care pentru moment au evitat a se conforma acestor presiuni, constituie expresia curată a conştiinţei celor care, prin voia lui Dumnezeu, cârmuiesc destinele Bisericii Ortodoxe Române. Facem pe această cale un apel la demnitate şi la statornicie din partea păstorilor noştri, asigurându-i că numai astfel trupul Bisericii – ierarhi, clerici, monahi şi laici – va rămâne unit întru adevărul credinţei.

Precizăm că legionarii s-au raportat în permanenţă la valorile creştine şi că au fost mereu conştienţi de faptul că unele din gesturile lor de autojustiţie (atunci când justiţia română, subordonată altor interese decât cele ale dreptăţii, închidea ochii în faţa unor fărădelegi strigătoare la cer comise împotriva legionarilor) se constituie în păcate din punct de vedere creştin. Ele au fost asumate ca atare, individual, de cei care le-au comis. Aceştia au plătit pentru ele cu viaţa lor.

Asemenea evenimente tragice pentru toată lumea nu s-au mai petrecut însă de peste şaptezeci de ani încoace. E un timp suficient de lung pentru a înţelege că accentul luptei legionare şi-a găsit definitiv locul doar pe planul spiritual. Scara de valori pe care acest curent naţional-creştin a promovat-o dintotdeauna este aceasta: pe primul plan se află Dumnezeu şi credinţa creştină, abia apoi urmează interesele naţionale şi la urmă interesele individuale. Nu s-a făcut niciodată confuzia filetistă a amestecării primelor două planuri.

Ceea ce s-a pretins din partea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Române a fost condamnarea de facto a principiilor directoare amintite mai înainte şi implicit şi a suferinţei şi muceniciei creştine a legionarilor din închisori, care nu poate fi desprinsă de matca în care aceşti oameni s-au format. De peste şaptezeci de ani încoace legionarii s-au situat în avangarda luptei anticomuniste, mai ales pe plan spiritual. Noi, cei care am trecut prin închisorile comuniste, depunem mărturie pentru atâtea jertfe curate aduse de tineretul român la Piteşti, Aiud, Gherla şi în celelalte temniţe, jertfe prin care au mărturisit întotdeauna adevărul creştin şi credinţa lor în Hristos. Majoritatea acestora au fost legionari. E semnificativ faptul că torţionarii comunişti desemnau prin acest termen nu doar pe cei cu o apartenenţă politică explicită, ci chiar pe unii mistici şi trăitori creştini care doar au avut tangenţă cu fenomenul legionar, fără a fi implicaţi direct: Părintele Arsenie Boca, Sandu Tudor, Dinu Pillat şi alţii.

În vremurile de prigoană comunistă, orice creştin incomod regimului risca să primească eticheta de “legionar” şi să fie condamnat la ani grei de închisoare. Nici Biserica din afara închisorilor nu a fost cu adevărat în libertate, fiind obligată la compromisuri şi la o pactizare silită cu regimul totalitar. Se pare că şi în ziua de azi orice creştin incomod riscă să primească aceeaşi etichetă de “legionar”, cu toate falsele ei conotaţii negative binecunoscute.

Nădăjduim că vremurile sub care am trăit şi am suferit noi au apus pentru totdeauna şi că societatea democratică de astăzi va şti să-şi respecte cu adevărat principiile de la care se revendică: libertatea de opinie şi libertatea credinţei. Aceasta implicând şi independenţa Bisericii faţă de orice fel de instanţe exterioare valorilor şi credinţei ei. Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să le mărturisim împreună, până la capăt!

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti

Preşedinte:

Constantin Iulian

Secretar:

Gheorghe Jijie

23.02.2011

Duhovnicul Neamului in fata unei calomnii mediatice

Consiliul director ASTRADROM intrunit azi 22 februarie 2011 a dezbatut chestiuni legate de organizarea asociatiei printre care s-a discutat si despre calomnierea parintelui Iustin Parvu prin intermediul unor mijloace de informare in masa.

Se aduc acuze duhovnicului Romaniei ca i s-a cantat cantece legionare. In nenumarate randuri parintele Iustin a marturisit ca a sustinut miscarea legionara. Nu e un secret. Daca maicile au vrut sa ii ofere un cantec prin care sa isi aminteasca de tineretea sa, nu consideram a fi o gresala.
In ce priveste informatiile vehiculate cu tendentiozitate nu le aprobam si indemnam pe fiecare roman sa tina seama si de cine sunt cei ce se ascund in spatele acestor diversiuni.
Consideram ca problema legionarismului e o chestiune de trecut, de istorie, un capitol din istoria Romaniei care, desi e incheiat, a reprezentat modul de gandire a unei mari parti a romanilor din perioada interbelica. Foarte multi intelectuali si oameni de cultura au fost legionari. Daca aceasta este convingerea parintelui Iustin avem dreptul sa o respectam asemenea cum o respectam pe a oricarui cetatean roman.
Cezara Filip,
purtator de cuvant ASTRADROM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.