Ion Cristoiu il acuza pe Cornel Nistorescu ca a scris pentru Securitate sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu | Ziaristi Online

Ion Cristoiu il acuza pe Cornel Nistorescu ca a scris pentru Securitate sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu

Tiberiu Lovin informeaza: După miezul nopţii, gazetarul Ion Cristoiu mi-a trimis o observaţie privind o ştire vehiculată de Cornel Nistorescu:

“Stimate domnule Tiberiu Lovin,

După trimiterea textului, am citit cu stupoare pe un site făcut de Cornel Nistorescu pe banii colegului său de piscină Sorin Ovidiu Vîntu un text potrivit căruia eu aș edita nu știu ce revistă a Elenei Udrea. N-ar fi nici o nenorocire dacă aș face o revistă pentru Elena Udrea. Oricum n-ar îmbogăți-o, așa cum s-a întîmplat cu publicațiile pe care le-am făcut pentru îmbogățirea lui Cornel Nistorescu. Numai că eu, nu numai că nu fac nici o revistă pentru Elena Udrea, dar nici n-am habar de existența unei asemenea publicații, așa cum se poate vedea din știrea Mediafax, falsificată de Cornel Nistorescu, așa cum, de altfel, și-a falsificat el viața. Despre Cornel Nistorescu ale cărui reportaje erau corectate de mine din punct de vedere gramatical, știu multe lucruri. Suficiente pentru a dovedi cu prisosință un adevăr: Porc a fost, porc a rămas! Pînă atunci îmi permit să observ două lucruri:

– În articolul cu pricina, Cornel Nistorescu folosește, o dată la două rînduri, cuvîntul bani. Un cuvînt care-i este tare drag.

– Pe site-ul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Cornel Nistorescu incriminează pe cei care, înainte de 1989, au scris articole la comanda PCR. Uitînd că el a scris într-o publicație a Securității de la  Madrid, sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu, articole comdandate și plătite de Direcția de Informații Externe a Securității. Așa cum uită că Revoluția din decembrie 1989 l-a prins în misiune pe  șantierele românești din Orientul Apropiat”, isi incheie Ion Cristoiu ravasul de pe Reporter Virtual.

De la ce s-a enervat Cristoiu: “Ion Cristoiu face un ban şi cu Elena Udrea”

“Vlad Dumitras” in Cotidianul.ro: Este de notorietate faptul că, de mai bine de doi ani, ziaristul Ion Cristoiu s-a transformat dintr-un aprig contestatar al regimului Băsescu într-un propagandist al puterii şi al preşedintelui. La fel de cunoscut este şi faptul că Ion Cristoiu are o slăbiciune pentru pupilele lui Traian Băsescu, indiferent că ele se numesc Udrea, Anastase, EBA, Raluca Turcan sau Monica Iacob Ridzi.

După ce a trecut de partea puterii, Cristoiu a încercat permanent să spună oricui avea chef să-l asculte că sprijină regimul actual, şi mai ales pe amazoanele băsesciene, din pură convingere, şi nicidecum în schimbul obţinerii vreunui avantaj material. “Eu-s de modă veche, nu m-am priceput niciodată la treburi din astea legate de scrisul la comandă. În plus, când e vorba despre bani, eu sunt vraişte domnule, habar nu am de contracte, sume etc.”, cam ăsta era discursul lui Jack cel sărac şi cinstit.

Dacă jurnalistul Ion Cristoiu nu scrie la comandă, atunci cum rămâne cu cei 330.000 lei pe care îi încasează de la ministerul condus de Udrea pentru “realizarea şi tipărirea revistei REGIO, care să aibă drept scop informarea publicului larg şi a beneficiarilor despre Programul Operaţional Regional, despre domeniile de finanţare ale Programului, precum şi despre rezultatele acestuia, prin promovarea proiectelor cu finanţare REGIO care se implementează la momentul actual”, se spune în anunţul de atribuire postat azi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe SEAP?! În data de 24.01.2011, ministerul Elenei Udrea a atribuit societăţii Tipogrup SRL din Buzău (acţionari: Ion Cristoiu – 40,6%, Vlad Pufu – 51,34% şi Antohe Zahariea – 8,06%) un contract în valoare totală de 330.000 lei, fără TVA, pentru a edita şi tipări revista REGIO, care are drept scop informarea publicului larg şi a beneficiarilor despre Programul Operaţional Regional. Banii pentru acest proiect pe care îl va realiza Ion Cristoiu provin din fonduri comunitare.

Un singur lucru nu se înţelege din anunţul postat de Ministerul Dezvoltării: cei 330.000 pe care îi primeşte Ion Cristoiu sunt pentru o lună, pentru un an sau pentru toată viaţa?

În fond, de ce atâta încrâncenare?! Să ne bucurăm pentru Cristoiu că trăieşte bine!

Ce zice Jurnalul National: Ion Cristoiu editează revista Elenei Udrea

O societate la care sunt acţionari Ion Cristoiu şi Vlad Pufu va realiza şi tipări revista REGIO, care are drept scop informarea publicului larg şi a beneficiarilor despre Programul Operaţional Regional, pentru aceasta MDRT urmând să plătească 330.000 de lei, informează Mediafax.

Contractul privind editarea revistei Regio a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a fost atribuit societăţii Tipogrup SRL din Buzău – ai cărei acţionari sunt Ion Cristoiu (40,6%), Vlad Mircea Pufu (51,34%) şi Antohe I. Zahariea (8,06%).

Contractul presupune “realizarea şi tipărirea revistei REGIO, care să aibă drept scop informarea publicului larg şi a beneficiarilor despre Programul Operaţional Regional, despre domeniile de finanţare ale Programului, precum şi despre rezultatele acestuia, prin promovarea proiectelor cu finanţare REGIO care se implementează la momentul actual”, potrivit anunţului de atribuire postat pe site-ul e-licitatie.ro.

Pentru această licitaţie deschisă s-a primit o singură ofertă.

În mod concret, contractul vizează servicii pentru editarea, tipărirea şi distribuţia revistei REGIO pentru Programul Operaţional Regional.

Contractul din data de 24 ianuarie 2011 are o valoare totală finală de 330.000 de lei fără TVA.

Criteriul de atribuire a contractului a fost “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” (preţul ofertei a contat 50%, în timp ce oferta tehnică a contat 50%).

Contactat de Mediafax, jurnalistul Ion Cristoiu a declarat că nu are informaţii despre contractul câştigat de societatea Tipogrup SRL. “Eu sunt acţionar minoritar. Habar n-am despre această licitaţie. Eu nu mă amestec şi nu mă preocupă ce face trustul de presă de la Buzău”, a spus Ion Cristoiu.

În schimb, Vlad Pufu, acţionarul majoritar al Tipogrup SRL, a declarat că societatea a prezentat un proiect editorial şi a câştigat licitaţia organizată de MDRT. “Am îndeplinit condiţiile, am avut un proiect editorial fezabil şi am câştigat licitaţia”, a spus Vlad Pufu.

El a precizat că, în prezent, se lucrează la primul număr al revistei REGIO. “Revista va avea 44 de pagini, va fi full color, inclusiv în interior, şi va avea o copertă policromă şi plastifiată”, a spus Vlad Pufu, precizând că rolul revistei REGIO va fi de popularizare a Programului Operaţional Regional.

Totodată, Vlad Pufu a spus că revista REGIO va fi editată de editura Eminescu, pe care a cumpărat-o anul trecut împreună cu Ion Cristoiu, şi va fi tipărită de Tipogrup.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.