“Din reportajele difuzate de mai multe posturi de televiziune se vede clar că vajnicul secretar eparhial, ditamai protopopul mitrofor Vadim Cheibaş, a schimbat formula canonică a botezului (Se botează robul lui Dumnezeu (numele celui botezat…) în numele Tatălui, Amin! Al Fiului, Amin! Şi al Duhului Sfânt, Amin!). Această formulă este singura valabilă în Biserica ortodoxă şi, în sine, este în condiţii extreme, suficientă pentru ca cel botezat astfel, chiar şi de către un mirean, bărbat sau femeie, major sau minor, să fie considerat creştin, membru al Bisericii lui Hristos. În condiţii extreme botezul se poate face şi în afara bisericii, nu neapărat prin scufundare în apă, ci chiar şi prin presurare cu nisip (în pustiu) sau cu ţărână. Dacă cel botezat supravieţuieşte, atunci când se iveşte ocazia, slujba botezului este dusă până la capăt de către un preot, dar fără ca formula botezului (În numele Tatălui, Amin! Al Fiului, Amin! Şi al Duhului Sfânt, Amin!) să mai fie repetată. Botezul repetat este considerat un păcat împotriva Duhului Sfânt şi, spun sfintele canoane bisericeşti, dacă se va găsi un preot să repete această taină bisericească, respectivul se va caterisi sau chiar va fi îndepărtat de la Biserică (excomunicat). Dacă însă formula botezului nu a fost respectată, aceasta trebuie reluată corect de către un preot canonic.
Ce a făcut marele secretar filomoscovit? L-a „botezat” pe micuţul Alexandru Trăistariu, finul lui Mircea Geoană, astfel: „Se botează robul lui Dumnezeu, Alexandru, în numele Tatălui, Amin! Şi al Duhului Sfânt, Amin!” Abia după ce parohul catedralei Teodor Bortă, i-a şoptit cu îndreptăţit reproş: „Şi al Fiului”, secretarul promoscovit a bolmojit printre dinţi, vizibil stânjenit, de parcă ar fi făcut o concesie: „şi al Fiuluil”.
De ce ne-a atras atenţia acest mod ciudat de schimbare a ordinii persoanelor din Sfânta Treime de către secretarul mitropolitului Vladimir? Pentru că formula rostită de preotul Vadim Cheibaş la botezul finului lui Mircea Geoană este una necanonică, sectară şi anume inochentistă.
După cum bine se cunoaşte, înţelegerea inochentistă a Sfintei Treimi este următoarea: Dumnezeul Tatăl, Dumnezeu Duhul Sfânt, care şade de-a dreapta Tatălui şi Dumnezeu Fiul, care şade de-a stânga Tatălui. Acest fapt este lesne observabil în iconografia inochentistă. Întrucât membrii acestei secte româneşti transnistreano-basarabeană de origine ortodoxă îl consideră pe Inochentie Levigioară (Levizor) drept întrupare a Duhului Sfânt, acesta are întâietate, în accepţia lor, faţă de persoana Mântuitorului Hristos. În acatistele pe care membrii grupării de la Balta şi le-au scris ei singuri, veţi întâlni invariabila cântare: „Bucură-te Sfinte Părinte Inochentie, Duhule Sfinte!” Ca să înţelegem mai bine esenţa acestei rătăciri vom apela la cuvintele părintelui arhimandrit Paulin Lecca din lucrarea sa „Inochentismul: între Ortodoxie şi erezie”: „Erezia inochentistă însă, începe să se manifeste activ când se ajunge la persoana ieromonahului Inochentie. Aceştia în unison îl mărturisec pe părintele ieromonah Inochentie de la Balta ca fiind a treia persoană din Sfânta Treime: „El se numeşte a treia faţă Dumnezeiască, pentru că într-ânsul s-au întrupat a treia faţă, Duhul adivărului, carili din Tatăl au purces. „Porumbul cel mare” s-au întrupat într-ânsul, precum mai sus s-au arătat. Îl mărturisim toţi ucenicii Lui, că este Dumnezeu, pentru că este scris pe Dânsul numili lui Dumnezeu. Iară Duhul adevărului, careii de la Tatăl purcede de care au zis: „Acela va mărturisi de Mine”, apui acela s-au întrupat în părintile Inochenti, ş-au venit ş-au mărturisit pe Mântuitoriul”. Această gravă deviere dogmatică în sânul inochentiştilor s-a conturat încă pe când ieromonahul Inochentie era în viaţă, fiind, de fapt, singura abatere serioasă de la Ortodoxie.””