Blaga se incordeaza la Basescu. Ziua vazuta de Ziare.ro si Ziaristi Online | Ziaristi Online

Blaga se incordeaza la Basescu. Ziua vazuta de Ziare.ro si Ziaristi Online

De astăzi inaugurăm o noua rubrică: Ziua văzută de Ziare.ro. O facem în speranţa că cititorii noştri vor fi astfel şi mai informaţi în legătură cu evenimentele importante şi chiar mai puţin importante, dar definitorii, ale vieţii politice, economice, sociale şi culturale, din România, care au animat ultimele 24 de ore.

Dacă ceea ce ne-am propus noi va fi şi ceea ce doriţi dumneavoastră vom afla, desigur, măsura interesului cititorilor noştri pentru această rubrică nefiind alta decât cea pe care consideraţi că o merită.

Să purcedem, aşadar, la introspecţia celor 24 de ore care s-au scurs de ieri până azi. In primul rand o stire de ultima ora, venita de la ADEVARUL: Blaga îi transmite lui Băsescu: „Nu răspund la ordinele nimănui. Am destulă vechime în partid

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat în exclusivitate pentru Adevărul că nu răspunde ordinelor nimănui, el făcând astfel referire la „indicaţiile” pe care preşedintele Traian Băsescu le-a dat democrat-liberalilor în şedinţa grupurilor parlamentare de ieri-seara.
Criticile formulate de președintele Traian Băsescu ieri-seară, în fața aleșilor PDL, la adresa ”stelelor partidului care, deși au pierdut portofoliile, stau ascunse în tranșee”, au primit azi o replică din partea fostului ministru de Interne, Vasile Blaga. “Eu nu primesc ordine de la nimeni, am destulă vechime în partid, încât să mai țin cont de sfaturile cuiva”, a comentat pentru “Adevărul” secretarul general al partidului, decis să nu-și schimbe atitudinea, în ciuda apostrofărilor președintelui.

Dimineaţa a debutat, în mass-media, tot cu ştiri sumbre: un funcţionar de la Primăria Târgovişte, care urma să rămână fără slujbă, s-a certat cu nevasta şi s-a înjunghiat în gât. Din fericire, aflăm din CLICK ,- a scăpat cu viaţă după intervenţia SMURD-ului.

La Braşov, altă nenorocire. Un autobuz al Regie de Transport Local, cu şase călători la bord, a fost tăiat în două de un tren. Pasagerii şi conducătorul auto au avut noroc. Au scăpat doar cu răni uşoare, spun cei de la BUNĂ ZIUA BRAŞOV. Şoferului însă i se va deschide dosar penal.

Un dosar penal, spune CANCAN , urmează să se deschidă şi pe numele adevăratului autor al violului şi crimei pentru care, Marcel Țundrea, a stat de pomană în puşcarie,12 ani, şi a murit apoi, de supărare, după ce a fost eliberat. Procurorii care l-au trimis după graţii sunt vii şi încă liberi, ca, de altfel, şi adevăratul făptuitor al violului şi oribilei crime săvârşite asupra unei biete copile de 14 ani.

Între timp , politicienii din opoziţie s-au reunit ieri, să discute , din nou, despre planurile noii Alianţe Creştin – Democrate, la care se va alipi, zice Ponta, şi PSD-ul. Fricţiunile continuă însă, anunţa ADEVĂRUL : PNL vrea să meargă separat de PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar şeful PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, afirmă că social-democraţii sunt de acord. Liderul social-democrat, Victor Ponta, susţine însă că varianta candidaturilor comune a fost convenită cu liderul liberal, Crin Antonescu.

La Craiova, în schimb, este linişte şi consens poltic. GAZETA DE SUD ne dă de veste că, aici, consilieri locali au votat, umăr la umăr, ca şeful de la Salubritate să fie nimeni altul decât hip hoperul craiovean Sirop. Argumentul ? Omul este “de printre blocuri” şi stăpâneşte problema gunoaielor.

Mai puţin inspiraţi, cei de la Jandarmerie au făcut-o de oaie şi şi – au pus nu numai opzitia dar şi presa în cap, spune JURNALUL NAŢIONAL care vine cu detalii: potrivit anunţului de intenţie de pe site-ul www.e-licitaţie.ro, Jandarmeria vrea să cumpere “echipamente de reprimare a revoltelor”. Mai precis, vrea să cumpere 10.000 de căşti de protecţie, 475 de pulverizatoare, 300 de pistoale mitralieră, 406 puşti, 33.500 de cartuşe pentru lansatoare, 1.000 de grenade fumigene, 1.000 de petarde, 10.500 de grenade lacrimogene şi 4,7 milioane de cartuşe. Măi, să fie! Oficiali ai instiutiei sar şi ei să dreagă busuiocul, cică echipamentele , în marea lor parte, sunt necesare în misiunile jandarmilor români din afara graniţelor.

În timp ce tocmai aflăm de la ANTENA 3 despre noi scumpiri, de la 1 februarie, la alimentele de bază – pâine, lapte, carne, ulei, care, fie vorba între noi, s-au scumpit deja, de câteva zile, de la Piteşti răzbate vestea că, acolo, liderii PSD nu au pichetat sediul PDL ca să nu iasă, cum zice Vanghelie, în ROMÂNIA LIBERĂ , cu îmbrânceli, fiindcă pedelistii au pregătit şi ei o contra- manifestaţie.

Şi tot de la Piteşti, care este în aceste zile în centrul atenţiei opiniei publice, mai aflăm, din EVENIMENTUL ZILEI , că, magistraţii Tribunalului Argeş au făcut publică motivarea deciziei de a-l aresta preventiv pe preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, recursul urmând să se judece mâine. Nicolescu nu va fi prezent la recurs fiindcă este la spital, operat pe cord, aşa cum precizează LIBERTATEA .

Luni, mai pe seară, Băsescu s-a întâlnit cu parlamentarii pedelisti, reuniunea fiind programată de fiecare data când începe o noua sesiune parlamentară. Nu a făcut declaraţii la finalul întrunirii dar, s-a aflat, ulterior, pe surse, că, printre altele, aşa cum spune și GÂNDUL , preşedintele ţării l-a scos “la careu” pe deputatul Dan Păsat şi i-a cerut acestuia să facă “un bine ţării şi partidului” şi să ceară singur colegilor să-i ridice imnunitatea parlmanetară şi să-l trimită în faţa justiţiei care îl cercetează.

Şi tot ieri, după amaiză, aşa cum consemnează ziarul NAŢIONAL ,în Piaţa Timpului, din Bucureşti, Florin Piersic a inaugurat Aleea Celebrităţilor, devenind astfel proprietarul primei stele din constelaţia marilor actori români.

Din păcate nu aceeaşi atenţie este acordată anivesarii lui I.L Cargiale la care, scrie Ion Cristoiu, pe ZIARIŞTI ONLINE, trebuie să ne întoarcem mereu ca să putem deveni astfel imuni la” presa care vrea să ne tâmpească”.

Ziua de ieri s-a incheiat, din nefericire, cu o veste foarte tristă pentru români: Mitropolitul Clujului, Vadului şi Feleacului, IPS Bartolomeu Anania nu mai este printre noi. El şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor, aşa cum frumos titrează ZIUA DE CLUJ care ne dezvăluie şi că Înalt Preasfinţitul a lăsat un testament. Acest testament este legat de înmormântarea sa, despre care spune că vrea fie facută in smerenie. Deasemnea, IPS a cerut în testament să nu primească distincţii post-mortem şi, a scris că dorește să i se continue opera filantropică, să i se publice lucrările, în continuare şi, vrea, mai ales, ca, cei care raman dupa plecarea sa, să aibă o grijă deosebită față de Fundaţia care îi poartă numele şi care are în vedere ajutorarea elevilor şi studenţilor săraci, dar merituoşi.

ZIARE.RO

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.