Când serviciile de securitate, aşa cum deja am menţionat, ale fostelor ţări co­muniste sau ale regimurilor mili­tare din Chile, Argentina, Grecia, Portugalia, Africa de Sud şi multe altele au folosit serviciile secrete ca ins­trument executiv în politica in­ter­nă şi politica externă pe liniile de ac­ţiune menţionate mai sus după schimbarea regimului, toţi factorii de comandă au făcut trimitere la dis­ci­plina şi subordonarea ne­con­di­ţionată faţă de conducerea politică. Caracterul militar al majorităţii structurilor instituţionale ale serviciilor secrete nu a făcut decât să accentueze ca disculpare actul subordonării şi executării necondiţionate a sarcinilor primite. La cele menţionate se mai adaugă nu într-o proporţie neglijabilă circumstanţele favorizante ne­gative ce ţin de caracterul şi conştiinţa personală a executanţilor. De absenţa unui sistem solid de valori civice şi morale, augmentat de fanatismul politic şi ideologic, de oportunism şi carierism birocratic. Aşa au fost şi continuă să fie posibile şi azi în acest tip de regim politic practicarea curentă a torturii, eliminarea fizică în absenţa sau cu participarea sumară şi măsluită a actului de justiţie, intimidarea, persecuţia şi discriminarea pe multiple planuri, etc. Execuţia adoles­cenţilor, practica violului multiplu şi aruncarea victimelor încă în viaţă din elicopter în apele îngheţate ale oceanului pot fi greu asimilate nu numai ca făcând parte din categoria intereselor naţionale, dar şi a însăşi lumii civilizate.

De remarcat faptul că, deşi în esenţă operaţiunile represive ale re­gi­murilor autoritare vizau în primul rând consolidarea puterii politice a in­dividului şi grupului aflat în vârful pi­ramidei politice, comandamentele date sistemului politic instituţional şi îndeosebi structurilor de securitate au avut întotdeauna o puternică um­brelă justificativă ideologică. O pla­t­formă care de regulă s-a bazat pe mo­bilizarea şi sprijinul unei importante părţi a opiniei publice. Şi ideo­logiile fasciste şi cele comuniste au fost ideologii de masă. În acest sens în regimurile comuniste s-a folosit ma­rota veşnicului pericol imperialist bur­ghez în timp ce în regimurile au­to­ritare militare menţionate mai sus era utilizat veşnicul pericol mortal al ­mişcărilor şi formaţiunilor politice co­muniste, extins apoi “generos” la ni­velul întregii stângi politice.

Pe plan intern, trecerea de la un regim politic la altul provoacă în­de­ob­şte serioase seisme socio-politice cu efecte dintre cele mai dramatice şi la nivelul serviciilor secrete care sunt so­­­cotite a fi intim legate de fostul re­gim detronat. Ca atare, când nu sunt cvasi-desfiinţate, cum a fost cazul DINA înlocuită cu ANI în Chile, sunt epu­rate şi reformate serios cum a fost ca­zul SIDE, devenită S.I. în Argentina. În cazul regimurilor post-comu­nis­te procesul, deşi neuniform, a fost mai degrabă unul de realiniere după mo­delul fostei clase politice care şi-a asigurat în mod abil continuitatea pre­zenţei şi legitimităţii pe eşichierul politic. Pe plan extern, relativitatea criteriului de calificare politică şi morală a unui regim şi a serviciilor secrete ce-i aparţin este şi mai vi­zibilă fiind dominată de interferenţa factorilor geopolitici, economici şi mili­tari ce definesc configuraţia inter­na­ţională a momentului respectiv. Aşa se ex­plică coabitarea volens nolens în­­de­lungată a unor regimuri politice di­a­metral opuse sub aspect politic sau ideologic.

În spiritul obiectivităţii trebuie pre­cizat că nici regimurile democratice occidentale nu au fost şi conti­nuă să nu fie perfecte la acest capitol în raport cu litera comandamentelor politice formulate. Este de notorie­tate constatarea, azi publică, făcută de foste cadre ale uneia dintre cele mai mari puteri occidentale că, deşi serviciul de informaţii din care a făcut parte se bucură în lumea serviciilor secrete de calificativul unei accentuate poziţii ideologice de dreapta, a avut totuşi surpriza de a descoperi că principalul lor aliat pe acelaşi profil se poziţiona practic în postura lui “mai la dreapta nu se poate”. Viaţa îşi are însă ironiile ei şi una dintre acestea a fost şi faptul că în ultimul deceniu ce a precedat căderea regimurilor comuniste o mică ţară occidentală europeană care a devenit cu spriji­nul şi consimţământul marilor puteri vârful de lance al promovării pe plan internaţional a drepturilor omului practica la nivelul propriei societăţi una dintre cele mai acerbe politici de supraveghere informativ-operative la adresa stângii politice. Infiltrarea organizaţiilor existente, su­pra­ve­gherea tehnico-operativă, intervenţia directă la nivelul corporaţiilor eco­nomico-financiare şi industriale pentru a bloca accesul profesional al celor supravegheaţi erau ac­tivităţi cu­rente şi nu de excepţie. Şi nu în ul­timul rând, serviciul în cauză era so­cotit a fi fost la propriu cam­pion internaţional al numărului de interceptări telefonice şi alte mij­loa­ce de co­municaţie.

Alte servicii de informaţii apar­ţi­nând marilor puteri nici măcar nu fac un secret din faptul de a folosi sis­te­mul SIGINT (colectarea in­for­ma­ţiilor de interes prin supravegherea semnalelor specifice mijloacelor de co­­municare) ca principal mijloc de co­­lecţie, sortare şi selecţie a in­for­ma­ţiilor de interes informativ opera­tiv. Statele Unite, Marea Britanie, Ger­mania, Franţa, Rusia, China, sunt doar câteva dintre acestea. În ul­ti­mele decenii din necesităţi de ordin ope­­rativ global s-au constituit ade­vă­­rate constelaţii de alianţe tehnolo­gi­ce în domeniul SIGINT şi mai apoi pe plan tematic şi în domeniul HUMINT (human intelligence). Pro­gre­sele ce mai însemnate în domeniul cooperarii internaţionale inter-ser­vicii s-au făcut în domeniul com­ba­­terii terorismului, a proliferarii ar­melor de distrugere în masă şi par­-­ţi­al a activităţilor criminale transna­ţio­nale.

Un efort remarcabil ce are la bază premiza teoretică că aceste teme reprezintă ameninţări de ordin universal şi depăşesc ca atare competiţia politică, ideologică, economică şi mi­litară tradiţională, aşa cum este ilustrată de evoluţia relaţiilor inter­na­ţionale. O competiţie care altfel ră­mâ­ne pe fond la fel de acerbă, avându-se în vedere faptul că în pofida publici­tăţii ce se face la nivelul opiniei pu­blice, ponderea cooperării pe aceste te­me continuă să reprezinte doar o fracţiune a activităţii serviciilor de informaţii externe naţionale. Afganis­tanul continuă să rămână câmpul competiţiei conflictuale între servicii­le secrete ale Indiei, Pakistanului şi Iranului; Orientul Mijlociu rămâne în continuare scena competiţiei serviciilor secrete ale marilor puteri occidentale, ale Rusiei, Chinei, ţărilor arabe şi Israelului; fosta zonă aflată în sfera de interes a Uniunii Sovietice, a ramas terenul competiţiei conflic­tuale între serviciile secrete ale Rusiei, ale marilor puteri occidentale, ale Chinei, Turciei, Iranului şi servicii­lor secrete renovate ale ţărilor est-eu­ro­pene sau a celor desprinse din fede­ra­ţia sovietică; Africa continuă să facă obiectul operaţiunilor informativ-operative şi acţiunilor clandestine, inclusiv de natură paramilitară în care fostele puteri coloniale îşi dispută între ele sau cu mai nou veniţi pre­cum Rusia, China, Japonia po­zi­ţiile de influenţă politică, econo­mică şi militară; lista poate continua uşor până la acoperirea întregului spaţiu geografic al mapamondului, inclusiv Antartica şi spaţiul Artic. Sub aspect informativ operativ lumea a devenit mai mult ca oricând un “global villa­ge” adică un fel de “sat global” la ni­velul interdependenţelor şi com­peti­ţi­i­lor de tot felul.

Dacă pe plan politic în cadrul re­la­ţiilor internaţionale epoca postbe­lică a adus cu sine fie şi în forme fra­gile un anumit modus vivendi caracterizat de convenirea unui sistem de limite comportamentale politico-mi­li­tare ca expresie a “ordinii mondiale de tip bipolar” în domeniul com­pe­ti­ţiei serviciilor de informaţii externe a fost menţinută tacit preeminenţa prin­cipiului “fiecare pentru sine”. Pentru cei înclinaţi să invoce exem­ple­le de strânsă cooperare, altfel de no­torietate publică între serviciile de informaţii ale unor ţări aliate, cu­nos­cătorii obiectivi ai lumii serviciilor secrete pot aduce numeroase contra-argumente incontestabile ce de­monstrează în timp fluiditatea şi di­namica acestui tip de relaţii. Crite­riile morale “clasice” cunoscute şi aplicate la nivelul relaţiilor umane interpersonale nu se aplică întotdeauna când este vorba de relaţiile internaţionale tocmai datorită principiului încă dominant al lui “înainte de toate fiecare pentru sine”. Exemplele abundă şi de o parte şi de alta a fostei baricade ideologice a vechii ordini mondiale de tip bipolar: serviciile de informaţii franceze au sprijinit suc­cesiv operaţiunile de înarmare ale Is­raelului, inclusiv pentru construi­rea reactorului nuclear de la Dimona pentru ca ulterior să schimbe cadrilul în sprijinul ambiţiilor nucleare ale Ira­kului; serviciile de informaţii ame­ricane au livrat Egiptului o întreagă bază de date de informaţii politico-militare despre Israel ca urmare a condiţiilor de bona fide puse de pre­şedintele Anwar Sadat pentru fin­a­li­zarea Acordului Tripartit de la Camp David; la rândul lor serviciile de informaţii israeliene au desfăşurat ample operaţiuni informativ-operative pe teritoriul Statelor Unite în domeniile po­litic, militar şi tehnologic, multe dintre acestea fiind deja de notorie­tate publică; serviciile occidentale au sprijinit informativ-ope­rativ ani de-a rândul regimul lui Sadam Husein în timpul războiului dintre Iran şi Irak, pentru ca ulterior, la în­ce­putul anilor ’90, să se întâmple ceea ce deja se cunoaşte; competiţia în­tre serviciile de informaţii franceze şi cele americane au atins cote conflic­tuale atunci când au constatat că, în pofida colaborării în unele domenii s-au penetrat reciproc pentru promo­varea intereselor economice şi de bu­siness; relaţiile între serviciile de in­formaţii ruse şi cele ale noilor state in­de­pendent din fosta federaţie sovie­tică au urmat şi urmează cursul unui adevărat roller-coaster al coo­pe­ră­rilor şi penetrărilor reciproce în propriul interes sau ca proxi al unor terţe servicii de informaţii.

Încă o dovadă, dacă mai era ne­voie, că prin definiţie serviciile secrete urmează de regulă necondiţionat li­tera comandamentelor dictate de conducerea regimului politic. Abaterile de la regulă sunt rare, iar când este vorba de marile puteri au caracter de excepţionalitate.
Continuare în ediţia de mâine

Vezi si Dr Liviu Turcu: Serviciile secrete: între mit şi realitate (I)

Marile adevăruri sunt simple şi profunde. Nimic mai adevărat şi mai potrivit pentru înţelegerea lumii serviciilor secrete