CENTENARUL ocupării şi eliberării Budapestei. BISERICA şi ARMATA ROMÂNĂ, invitate la manifestarea românească de la Arcul de Triumf din 4 August 2019
Împreună pentru Eroii României de la Budapesta, Viena și Praga, pe 4 August, la Arcul de Triumf!
Împreună pentru Eroii României de la Budapesta, Viena și Praga, pe 4 August, la Arcul de Triumf!
Hristos vine în întâmpinarea celor care îl cheamă în adevăr. O cale sigură care duce în preajma lui Dumnezeu – credință, smerenie, iubire
Icoana Maicii Domnului – Prodromiţa este una dintre puţinele din lumea ortodoxă numite “nefăcute de mână”, adică pictată în chip minunat.
Elena Solunca Moise, un „truditor al cuvântului” scris și rostit, ne împărtășește că „fără Dimensiunea românească a existenței” nu ar fi existat „Rostirea filosofică românească”
Dragi români din Harghita și Covasna, nu vă mai bazați decât pe propriile voastre forțe și ale prietenilor voștri sinceri (nu a celor care se folosesc de voi ca niște sinecuriști oportuniști ce sunt). A doua concluzie este îngrijorătoare: România a fost vândută cu tot cu români.
”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care vine de la Dumnezeu” – ”Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”.
În 1989, pe fondul schimbărilor din România, alături de gânditorul Mihai Corneliu Drăgănescu, fost președinte al Academiei Române (1990-1994), Elena Solunca Moise a dat viață revistei „Academica”, unde scrie și astăzi.
”Miluiește-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu,/ Cel ce ești minunat întru sfinți/ Pe noi cei ce-ți cântăm: Aliluia”
„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece…” – Mihai Eminescu
Și-a înălțat aripile către tăriile Cerului istoricul Puica Buhoci – Ciuceanu, membră în Consiliul Științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului (I.N.S.T.) al Academiei Române