Există în Capitală şi în ţară ziarişti talentaţi, slujitori devotaţi, competenţi, investigatori de mare probitate, care îşi îndeplinesc meseria, nu odată pândită de riscuri şi sacrificii, cu suportarea multor privaţiuni, punându-se în slujba adevărului şi dreptăţii sociale.
Din păcate pentru domnul Pacepa, deteriorarea relaţiilor sovieto-române în domeniul informaţiilor din 1963 este acum confirmată şi reconfirmată dincolo de orice îndoială, de arhivele fiecărei alte membre est-europene ale Pactului de la Varşovia, inclusiv de cele ale Comitetului Central Sovietic şi ale KGB-ului.
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
28 iunie 1883 are semnificaţia morţii “civile” a lui Mihai Eminescu, scoaterea lui din presă. A fost o zi neagră pentru jurnalismul românesc, dar şi un indiciu al forţei sociale a presei, de vreme ce Eminescu jurnalistul nu a putut fi făcut să tacă decât prin cămaşa de forţă.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
Should Mr. Tismaneanu choose to emerge from behind his careful insinuations and engage me directly on the arguments I present, he will find a willing partner in public discussion. But fear not, dear reader. I will not hold my breath.
O tresărire de orgoliu a avut Ceaușescu, care, la Congresul XIV, a cutezat să pună problema desființării urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov cu destulă directețe. A fost – scrie Codreanu – ultima lui licărire de conștiință românească, de care și-a bătut joc în clipa în care a ajuns la mal (n.n.: apropo de zicala cu înecatul la mal).
“Legenda neagra”: „distorsionarea atentă a istoriei unei naţiuni, perpetuată de inamicii ei, pentru a o învinge. O distorsionare cât mai monstruoasă posibil, cu scopul de a atinge un anumit scop: descalificarea morală a unei naţiuni (…) în orice mod posibil.”
Am înţeles că, deja, lucrarea a început să fie contestată de unii, cu argumentul că autorul s-ar strădui să reabiliteze comunismul românesc. Cred că numai un schizoid ar putea să te bage în NATO şi, totodată, să reînvie secera şi ciocanul la tine acasă. Dar, dincolo de prezumţii bolnave, este cert că scoaterea la suprafaţă, de către Watts, a unor documente înfăţişând România ca un jucător autonom şi de forţă, în politica internaţională, îi deranjează pe unii.