Corneliu Vlad: O carte suspectă despre relaţiile româno-americane
Din tot ce s-a făcut festiv la împlinirea a 135 de ani de relaţii diplomatice româno-americane, cel mai potrivit, mai emoţionant şi mai folositor fapt este apariţia unei lucrări (în…
Din tot ce s-a făcut festiv la împlinirea a 135 de ani de relaţii diplomatice româno-americane, cel mai potrivit, mai emoţionant şi mai folositor fapt este apariţia unei lucrări (în…
Să râdem cu post-KGB-ul: Cel puţin doua persoane de pe lista românilor “interzişi” în Federaţia Rusiă sunt cunoscute ca agenţi ai Rusiei, ne-au transmis surse din serviciile speciale româneşti.
Istoricul american Larry Watts a stârnit multe cuiburi cu viespi încă de dinainte de a-şi fi publicat primul volum al trilogiei sale dedicate politicii externe şi de securitate a României
Planificatorii rasturnarii lui Putin nu au, insa, toate datele cu privire la resorturile puterii din umbra, care reprezinta adevarata forta a liderului rus.
O dezbatere asupra “statului pivot” ar fi, pentru România, una dintre cele mai salutare modalităţi de a scoate politica internaţională a ţării din starea ei actuală de dezorientare abulică.
Europa ar trebui să o ţină tot într-o sărbătoare, dar… Se împlinesc 70 de ani de când europenii ( bineînţeles şi euroatlanticii, şi euroasiaticii) se ciondănesc între ei (şi) dacă…
De departe, cea mai ridicolă afacere sinecuristă din seria schimbărilor de ambasadori marca Iohannis este rotaţia de cadre dintre Manolescu, gaşperul de la UNESCO, cu Cioroianu, supranumit “Ciorăpeanu” (prietenii ştiu de ce…).
Dirijarea de către organele K.G.B. şi, în parte, G.R.U., a unor cadre şi agenţi bulgari a fost evidenţiată şi în relaţia cu România.
În contextul în care serviciile speciale ruseşti provoacă România prin constituirea “Radei Populare a Basarabie”, în Bugeacul românesc, actualmente în Ucraina, socotim instructiv să vedem care sunt si planurile de conexiune ale extremiştilor bulgari.
Există o serie de probleme referitoare la utilizarea actuală a dovezilor cu privire la prezenţa sau absenţa sovieticilor şi a „turiştilor“ din blocul sovietic în timpul revoluţiei din 1989. Ele…