Un amanunt biografic din viata lui Eminescu mai putin mediatizata, aceea de gazetar si militant pentru unirea provinciilor romanesti, este legat de apartenenta sa la Societatea “Carpatii”, infiintata la 24 ianuarie 1882, la Bucuresti, cu scopul de a cladi “Dacia Mare”, viitorul stat national unitar Romania Mare.
„Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii” (Rom. 12, 18). Însă în cazul de față nu poate fi pace atâta vreme cât reprezentanții instituțiilor amintite și-au dat mâna la un abuz și o fărădelege, și vor să scoată Mănăstirea Putna din vatra ei legitimă.
Va introducem in misterele de dupa sarma ghimpata din rasaritul romanesc, in care se afla tintuiti, impreuna, romani, ucraineni si rusi, ca intr-o uriasa rezervatie sovietica incremenita in timp.
Mihai Eminescu: “În sfârşit, la anul 1504 Ştefan Vodă se coborî în mormânt, gârbovit de greutăţi şi de vârstă, după 47 şi mai bine ani de domnie, iar poporul în urmă-i i-a zis cu dragă inimă şi Bun şi Sfânt şi Mare, căci aşa Domn nici n-avusese până atunci, nici poate că va mai avea de acum şi pururi.”
Aşa a înţeles această instituţie a statului să facă pace cu ctitoria Sfântului Ştefan cel Mare, cerându-i încă o dată pământul de sub picioarele ei, în care odihnesc de sute de ani trei domni ai Moldovei, mitropoliţi, egumeni şi sfinţi ai românilor. În faţa acestei pretenţii absurde şi imorale, să stăm demni ca români şi creştini!
Colega noastra Cristina Nichituş-Roncea a primit la Gala de la Horezu Premiul Fotografia Fermecatoare a anului pentru albumul foto “Precum în cer, aşa şi pe pământ”.
“Ne-am obişnuit cu călugări trăind în munţi, printre stânci golaşe, în schituri din lemn uscat, eventual în peisaj hibernal intrând în contrast coloristic cu negrul hainelor lor. Cristina Nichituş Roncea „scrie” cu imagini o carte de alt fel, o carte de idei. “
Fiecare fotografie este parca un tablou pictat in evul mediu, cand oamenii credeau ca a doua zi vine Judecata de Apoi. Aici este fara indoiala maestria discreta a artistei si perfectiune tehnicii occidentale a editorului, care ne lasa sa descoperim noi frumusetea, taina subtila a ortodoxiei, ca si cum ar fi de la sine inteles si fiecaruia accesibila.
Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect.
“Intorcand foile acestui nestemat dar de Craciun, de Pasti si de toate zilele, pentru cateva clipe m-am calugarit.”