Dan Puric nu a fost lăsat să-şi mănânce sarmaua. 24 de milioane, prea puţin pentru sufletul Maestrului
Actorul Dan Puric a vorbit, într-un interviu la Antena 3, despre salariul pe care îl are la Teatrul Naţional
Actorul Dan Puric a vorbit, într-un interviu la Antena 3, despre salariul pe care îl are la Teatrul Naţional
După ce la începutul lunii, pe 3 decembrie, a conferenţiat la Haţeg, pe banii Primăriei Haţeg, a Consiliului Local Haţeg şi a Parohiei Ortodoxe Haţeg IV, astăzi, maestrul Dan Puric…
Magistraţii au făcut încă o dată front comun cu Adrian Streinu-Cercel în încercarea disperată de a ascunde adevărul în privinţa morţii suspecte a lui Toni.
România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii care au învăţat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerţ, şi, mai presus de toate, să îşi construiască o limbă şi o conştiinţă comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanţei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine