Revista Clipa Archives - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tag Archives: Revista Clipa

Prof. Ilie Bădescu într-un editorial-avertisment: “Niciodată România n-a traversat o criză intelectuală așa de profundă”. Europa de azi în lumina profeției Wilson-iene. Acel 1918 românesc și european…

Vor, oare, românii, mai mult decât europenii zilei, să știe ceva pentru petecul lor de cer? Nu se pare, deși fronturile politice sunt agitate, zona sensibilă a vieții intelectuale este și ea agitată spre incendii și cutremure.

INEDIT. Ce faceau profesorii Scurtu si Buzatu la Moscova pe 23 aprilie 1992. Un document pentru Istorie

Buzatu cumpără două carnete noi, necompletate, unul de membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi altul – o legitimaţie KGB. La insistenţa lui cumpăr o căciulă de general cu stema sovietică în faţă (aici este foarte frig şi eu am venit cu o şapcă subţire)… Din acest moment, 23 aprilie 1992, există un document oficial în care se consemna acordul părţii ruse de a ne înapoia documentele care fac parte din fondul arhivistic naţional al României

Statul român invitat în sala de aşteptare. Paranoia raţiunii sau despre mintea incendiată. Marginalii la un Tratat de patologie politică. Un eseu fulminant al profesorului Ilie Bădescu

Un incendiu a cuprins lumea noastră. Cei ce-o incendiază aruncă vina asupra preoţilor, asupra protocroniştilor, asupra naţionaliştilor, asupra fundamentaliştilor. Va reuşi noul Nero să incendieze minţile spre a ne găsi mai apoi vinovaţi de incendiu tot pe noi!? Aceasta ar fi marea performanţă a vicleniei minciunii, ea este una şi aceeaşi cu forţa stihiei care a declanşat istoria persecuţiilor criminale împotriva creştinilor în Roma incendiată de acum 2000 de ani. Aceeaşi stihie a devastat lumea creştină a Răsăritului după instaurarea regimurilor bolşevice. Nero se întoarce şi după căderea Cortinei de fier. Va reuşi el să incendieze din nou Roma spirituală şi să dezlănţuie un ciclu nou de persecuţii spirituale într-o vreme de criză şi de suferinţe!? Este una dintre întrebările zilei.

Ultimul articol al academicianului Florin Constantiniu pentru revista Clipa si tristetea Profesorului: “Am devenit un fel de Burkina Faso a Europei”

“Constat că, astăzi, românii nu mai sunt animaţi de o mare idee, un mare proiect sau un mare ideal şi că au devenit, în proporţii diferite, prizonierii unei degradante sete de câştig: clasa politică vrea vile şi maşini; omul de rând un pumn de dolari, pe care este dispus să-l câştige alergând pe meleaguri străine ca simbriaş sau mercenar. “

Despre agenti sovietici si post-sovietici. Larry Watts si schreib-kampful lui Tismaneanu

Sa recapitulam: un specialist american in intelligence publica prima parte a unei carti-monument in care deconspira agenti sovieticii pe banda si demanteleaza mecanismele KGB si GRU anti-Romania de dinainte de caderea lui Ceausescu, pregatind terenul stiintific pentru perioada ante-’89 si cea post-sovietica. Singurii care il ataca din intreaga Romanie sunt Tismaneanu si scribii GDS. Mai e nevoie de vreo explicatie?

CIA desecretizeaza Razboiul Rece. Noi documente puse pe masa istoricilor din arhivele Ronald Reagan – William Casey

“Intelligence is about creating and adjusting stories; questions not asked or stories not imagined by policy are not likely to be developed by intelligence. Perfect accuracy should not be expected from intelligence when oftentimes policymaker focus is not in the right place and the right questions are not asked.”