Pe acest fond al unei confruntări deosebite din lumea spionajului ar trebui să fim, cu siguranţă, alarmaţi că în România, stat UE şi NATO, după decembrie ’89, nu s-au găsit spioni ai Moscovei şi nicio afacere de spionaj pro-rusă de amploare nu a ieşit la suprafaţă.
Noua situatie ivita la Bucuresti, declansata, asadar, intr-o tara de granita a NATO si Uniunii Europene si in care exista baze americane si elemente ale scutului antiracheta al SUA contra prezumtivelor amenintari iraniene, a provocat, ca un facut, o problema celor doua organizatii.
Paharul umplut poate însemna faptul că „clonele” născute din „problema” Pacepa, unele cu ştiinţă, altele fără ştiinţă, unele de bună-credinţă şi naive, altele preocupate de conjugarea verbului „a avea” şi care evoluează în România de astăzi au căpătat un prea mare tupeu şi o prea puternică putere. Totodată, poate însemna că aureola pro-americană pe care şi-o arogă aceştia este una la fel de vopsită ca a maestrului Pacepa însuşi, iar în subterane altele sunt interesele. Larry Watts mai face cunoscut faptul că CIA obişnuieşte să verifice cu multă atenţie orice informaţie şi implicaţiile ei, chiar la interval de decenii. Aviz amatorilor.
Reţeaua lui Volodin avea un nucleu în redacţia organului de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, România liberă. Acest nucleu a racolat câteva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi.