Mult mai plauzibila ni se pare varianta ca Mircea Eliade si-a cunoscut data reala a nasterii (28 februarie 1907 stil vechi – 13 martie stil nou), însa a dorit sa continue o traditie începuta din copilarie, aceea de a-si sarbatori nasterea într-o zi cu semnificatii religioase profunde: în calendarul crestin-ortodox, 9 martie se sarbatoresc an de an Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia.
“Azi dupa-amiaza Barbaneagra si echipa lui de la Televiziune au venit sa continue filmul început acum vreo trei-patru ani. De la 5,00 la 7,00, cu reflectoarele în fata si pe laturi. A trebuit sa ma supun. Cunosteam întrebarile-dar nu raspundeam întotdeauna asa cum as fi vrut. În orice caz, am spus lucruri pe care le repetasem în multe din scrierile mele; dar uneori le-am spus fara nuante, poate chiar brutal.”
De ziua lui Mircea Eliade (9 martie 1907-22 aprilie 1986) Ziaristi Online publica o colectie de marturii si informatii mai putin cunoscute despre viata si moartea sotilor Eliade, relatate la prima mana de Stelian Plesoiu, un fost student al Universitatii din Chicago care a avut sansa sa petreaca mai multi ani alaturi de geniul roman al secolului XX, cel care s-a autodefinit drept “un subiect si un agent al Istoriei”.
„Fiecare biserică recunoscută de stat are dreptul de a-şi exercita cultul după credinţa ei, a-şi conduce şcolile sale, a stăpâni şi întrebuinţa fondurile şi averile sale bisericeşti şi şcolare după trebuinţa şi dorinţa ei”. Şi într-adevăr, acest articol se şi aplică – pentru lipoveni şi evrei, pentru români nu.
De aceea astăzi, cînd Europa occidentală este compusă din culturi majore şi participă la „vîrsta adoptivă” a maturităţii, cred că noi, românii, avem misiunea de a crea un om universal, altul decît cel întrupat de greci sau de Renaştere. Eu văd în „sistemul”‘ dumitale unul din semnele care vestesc acest „om universal”” românesc…
În ciuda influenţelor care-şi dispută inutil pământul nostru, în ciuda interferenţelor care îşi fac jocul nestatornic în ţara şi în sufletul poporului nostru, există un „românism”.