Averismentul lui Dinu C. Giurescu: Constat cu amărăciune că, mergând în ritmul acesta, nu vom mai fi un popor, ci o populaţie uşor de exploatat!
Până unde se va extinde tutela Uniunii Europene, care consideră normal să se amestece până şi în prepararea mititeilor? Pe când directive UE pentru organizarea nunţilor, botezurilor şi înmormântărilor? Până unde va merge obedienţa faţă de „indicaţiile“ forurilor internaţionale diriguitoare?
În actuala conjunctură, istoria naţională a încetat să mai fie o disciplină formativă. Treptat-treptat, multe generaţii vor pierde sentimentul apartenenţei la acest neam. Ca urmare nu vor mai avea o ţară de iubit și apărat.
Punerea în aplicare a unor atari prevederi va contribui în mod direct, prin şcoală, ca naţiunea română să devină, treptat, o populaţie cu un vag sentiment al identităţii sale. Ţelul ultim este ca noile generaţii să nu mai gândească la patrie, la rostul şi menirea României în Europa, să nu mai ştie de aportul românilor la istoria şi civilizaţia europeană, să nu mai aibă sentimentul demnităţii naţionale, nici individual, nici colectiv.
Evenimente relativ recente (vezi fosta Iugoslavie) au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un „nou stat” pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susţinut al mass-mediei internaţionale. Este un posibil precedent care, adaptat, poate fi invocat şi pus în practică şi în România. Anume o detaşare de facto, prin regionalizare şi mijloace economice (investiţii mari) menite să arate tuturor locuitorilor avantajele noii împărţiri teritoriale.