La cererea Asociatiei Civic Media, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a dat publicitatii Decizia CNSAS in ce priveste “meritele” fostului general DIE Mihai Pacepa – un intim al agenturii KGB din Romania si al Elenei Ceausescu si un “erou” al lui Vladimir Tismaneanu si Gabriel Liiceanu – in timpul regimului comunist, si anume ca acesta a fost un “agent al politiei politice comuniste” de “prim rang”.
Mi-a atras atentia aceasta schimonosire a intelectului gata de orice compromis, pentru ca acelasi tipar de logica contorsionata, ca la circ, a fost folosit si in trecut, lansat de acelasi cuplu elitist postdecembrist
De la cap: sunt câţiva (dacă mă gândesc bine sunt chiar mulţi) scriitori şi scriitoare care îşi recită disidenţa pe care o practicau la Gogu Rădulescu acasă. Nu ştiu cât disidenţă poţi să faci cu Arpagic, poate o disidenţă prăzulie.
Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt la inmormantarea filosofului Constantin Noica) nu numai ca ii acuza pe cei trei de plagiat, dar o si demonstreaza, indubitabil.
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
In sfarsit, statuile nu se darama in mod normal, chiar daca devin desuete, ele sunt facute pentru a depune marturie peste timp. Ar trebui sa invatam de la unguri. Exista vreun maghiar care sa-l conteste pe Petofi Sandor? Au ungurii o banda de genul celeia a lui Patapievici, Plesu, Liiceanu? Le scrie lor istoria unul ca Tismaneanu? Nu, ei il recupereaza si pe Wass Albert.
In ciuda abundenţei informaţiilor nimeni nu este capabil să ajungă la concluzii înţelepte despre cum să se apere pe ei înşişi, familiile lor, comunitatea lor şi ţara lor. Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent şi este impărţit în patru etape de bază.
Această carte ar putea “ridica (voievodal!) puricii la nivel de movile-munţi”, dar numai dacă cititorii îşi vor pune întrebarea, în modul cel mai serios: “Ce vor să zică vorbele imnului paşoptist, devenit, acum, Imnul nostru de Neam?!”