Parintele Justin Parvu Archives - Page 12 of 23 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 12

Tag Archives: Parintele Justin Parvu

Recompense morale tardive pentru “duşmanii poporului”. De ce nu sunt canonizaţi Sfinţii Închisorilor? Mii de mucenici şi martiri pentru Hristos au pierit după gratii

“N-a fost canonizat până-n prezent nici un martir al luptei anticomuniste, cleric sau laic. În temniţele comuniste au intrat, mulţi pierind acolo, peste 2.000 de preoţi ortodocşi, iar peste 20 din aceştia au fost chiar executaţi, murind precum Mucenicii din Biblie. “

Mănăstirea Petru Vodă publică Diploma de Cetăţean de Onoare post-mortem a Părintelui Justin Pârvu oferită de oraşul Târgu Neamţ

Portalul dedicat Părintelui Justin Pârvu publică, cu ajutorul Mesagerului de Neamţ şi al Mănăstirii Petru Vodă, imagini de la şedinţa Consiliului Local Târgu Neamţ, care a aprobat acordarea cetăţeniei de onoare Părintelui Justin, cât şi de la ceremonia de decernerare a distincţiei, care a avut loc la sărbătorirea Zilelor oraşului.

Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare şi la Târgu Neamţ, alături de Părintele Cleopa, IPS Teofan şi PF Daniel. Distincţia se adaugă celor similare de la Poiana Teiului, Belceşti, Baia Sprie, Aiud şi Piatra Neamţ

Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem celor două personalități, părintele Iustin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, este un gest simbolic, cu însemnătate pentru comunitatea locală. Cele două nume, părintele Iustin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, rezonează cu credință în inimile multor târg nemțeni, care i-au iubit și îndrăgit pe bunii duhovnici pe parcursul vieții lor pămânești, afirmă sursa citată.

“A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”. Vorbe de duh ale Parintelui Justin Pârvu culese de profesorul Florin Palas

La un an de la trecerea la cele veşnice, sâmbătă, 14 Iunie, 2014, la Mănăstirea Petru Vodă s-a săvârşit Liturghia arhierească si Slujba de Pomenire a Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013) sub conducerea Mitropolitului Teofan al Iaşilor şi al Moldovei. Comuniunea cu Sfinţii lui Dumnezeu este cea care dă viaţă sufletelor noastre, unindu-le cu Viaţa Hristos şi pregătindu-le pentru viaţa cea veşnică.

Doamna Elena Solunca Moise despre Albumul Cristinei Nichituş Roncea: “O carte ca o mărturisire de credinţă: Părintele Justin – Mărturisitorul”

Ziua de pomenire a unui an de la trecerea la Împărăţia cea veşnică a Părintelui Justin Pârvu va fi cea de Sîmbătă, 14 Iunie 2014. Toţi cei ce l-am iubit şi vrem să ne exprimăm recunoştinţa la mormîntul său sîntem aşteptaţi de Părintele Justin să facem slujba de pomenire a sa împreună cu Sfinţii, transmite Manastirea Petru Voda.

Din in ce mai multi romani anunta ca vor refuza actele cu cip biometric. Autoritatile au fost avertizate. DOC

Vă solicităm să identificaţi din contextul legislaţiei actuale o soluţie administrativă concretă şi fundamentată juridic prin care să asiguraţi deplina exercitare a drepturilor civile patrimoniale şi nepatrimoniale, precum şi a drepturilor constituţionale şi electorale persoanelor care nu vor deţine un act de identitate valabil din punct de vedere legal.