Sf. Teofan Zăvorâtul: „Ospăţul de nuntă este împărăţia cerurilor, chemarea este propovăduirea Evangheliei…”
Trebuie să lucrăm, fiecare, pentru România, cu armele şi instrumentele fireşti ale domeniului nostru de activitate, într-o împreună-lucrare. – Marian Munteanu
Se spune că, odată, Emil Cioran, cu superbia-i cunoscută i-a spus lui Mircea Vulcănescu că poporul român nu a dat lumii nici un sfânt.
Pustnicii se roagă în grote şi în crăpăturile pământului pentru salvarea noastră, smeriţi şi neştiuţi de nimeni, decât de bunul Dumnezeu. Fără sacrificiul şi rugăciunea lor, am fi ca pulberea pământului! Să mai lăsăm, când şi când, lumea cu globalismul şi tehnologia ei şi să ne gândim la ce scrie pe crucea părintelui Paisie Olaru: “Ce eşti tu astăzi, am fost noi ieri. Ce suntem noi astăzi, vei fi tu mâine”.
Colega noastra Cristina Nichituş-Roncea a primit la Gala de la Horezu Premiul Fotografia Fermecatoare a anului pentru albumul foto “Precum în cer, aşa şi pe pământ”.
“Ne-am obişnuit cu călugări trăind în munţi, printre stânci golaşe, în schituri din lemn uscat, eventual în peisaj hibernal intrând în contrast coloristic cu negrul hainelor lor. Cristina Nichituş Roncea „scrie” cu imagini o carte de alt fel, o carte de idei. “
Fiecare fotografie este parca un tablou pictat in evul mediu, cand oamenii credeau ca a doua zi vine Judecata de Apoi. Aici este fara indoiala maestria discreta a artistei si perfectiune tehnicii occidentale a editorului, care ne lasa sa descoperim noi frumusetea, taina subtila a ortodoxiei, ca si cum ar fi de la sine inteles si fiecaruia accesibila.
Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect.
“Intorcand foile acestui nestemat dar de Craciun, de Pasti si de toate zilele, pentru cateva clipe m-am calugarit.”
Cu inima omul duce crucea cu el şi doar aşa poate petrece orice răscruce, alegerea drumului, oricare ar fi, făcându-se înainte de a călca prin răscruce. În felul ăsta drumul omului devine calea cerului: precum în cer aşa şi pe pământ.