Cu acestea te las, vechi şi părăginit prieten, inflamat azi de idealuri mai „substanţiale”, uimit cum se poate nărui, cum se poate detraca o prietenie, amintindu-mi de cei care ne-au fost cu adevărat aproape, un Ivasiuc, Matei (Călinescu) sau Nichita, bucuros oricum că aceste spirite luptătoare şi vii nu vor fi trăit noile vremuri „pragmatice”, în care totul se vinde. Uneori şi fraţii!…
Voi scrie azi despre turnatorie si despre turnatori, aceasta bogata masa de manevra pentru orice sistem represiv din lume.
În 6 decembrie 1987, s-a întîmplat ca sicriul lui Constantin Noica să fie scos din schit de patru inşi, pare-mi-se: Mihai Şora, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Constantin Barbu. Domnule Andrei Pleşu, s-a întîmplat să-l purtăm pe umeri pe Domnul Constantin Noica.
Manuscrisele domnului Noica au fost luate în noaptea de 4-5 decembrie 1987 din vila de la Păltiniş de către Liiceanu. Fără nici un drept. La fel şi ce i-a restituit S.R.I. doamnei Mariana Noica prin fostul coleg de grupă de la Filosofie al lui Liiceanu, – Virgil Măgureanu.
Nicolae Manolescu si Securitatea: “I-am cerut un pix şi un teanc de foi. Am relatat amănunţit totul. Nume, date, locuri. […]”
“Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă”
In incheiere, va rog sa investigati in ce masura cei peste 800.000 de euro cheltuiti pana acum de cuplul Manolescu Apolzan sunt justificati, ce se intampla cu Declaratiile de Avere si Interese nedepuse de domnul ambasador in ultimii doi ani, daca se afla in stare de incompatibilitate si ce recomandari oficiale i-ati face dvs, acum, la batranete.
Va propun astazi sa va aplecati asupra unei personalitati care considera ca se ridica deasupra Legii ANI. Este vorba de Manolescu Apolzan Nicolae, ambasador al Romaniei la UNESCO, care nu si-a mai depus nici Declaratia de Avere si nici pe cea de Interese inca din 05.06.2009.
Printre intelectuali, artişti şi scriitori – înaltul demnitar de partid visa să fie succesorul lui Ceauşescu incă din anii ’50-’60 – în România a acţionat o foarte importantă “lojă kominternistă”.