Se impune o necesară disociere între praznicul Nașterii Domnului și ”Crăciun” personificat ca Moș, despre care scrie pe larg Romulus Vulcănescu
Domnul ne cheamă pe toți la marele praznic al Nașterii Fiului Său. ”Veniți veniți cu umilință/În fața Sfântului altar/Veniți să dezbrăcăm păcatul/ Și să ne reînnoim prin har”.
A treia zi după praznicul Nașterii Domnului aducem prinos de cinstire primului arhidiacon și mucenic Ștefan, ale cărui fapte mărturisitoare și sfârșit mărturisitor îl fac demn de numele primit la botez care înseamnă cunună.
Ca și în anii trecuți și cei care veni-vor, colindătorii ne asigură, că de acum până-n vecie/Domnul cu noi o să fie. Hristos S-a născut!
În lume, necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.
Desăvârşirea se-mplineşte în cuvintele pline de speranţă eliberatoare: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”.
„Hristos se naşte, măriţi-L,/ Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L/ Hristos pe pământ, înălţaţi-vă/ Cântaţi Domnului tot pământul,/ Şi cu veselie lăudaţi-L popoare / Că s-a preamărit.”
O, dacă ar putea, numai, ochii tăi, ochii mei, să vadă Bucuria îndurării Sale. Poate că am orbi, de bucurie. – Mircea Vulcanescu
Vestea minunată a ajuns şi pe pământul nostru iar oamenii lui au primit-o cu suflet deschis şi au tors în „nopţile vegherii” colinde şi datini ca legământ de nedezlegat peste veacuri.
Ca bucuria să fie deplină prin sfinţirea ei să „facem loc la masă pruncuţului Hristos” spre a aduce roade vrednice de pomenire întru Împărăţia Domnului.