George Damian: Documentele Masoneriei din România au fost scoase la cercetare
Din luna ianuarie 2012 la Arhivele Naţionale pot fi cercetate documentele fondului Francmasoneria română. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond.
Din luna ianuarie 2012 la Arhivele Naţionale pot fi cercetate documentele fondului Francmasoneria română. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond.
Subliniez că, în consecinţă, materialul publicat de dumneavoastră, ce, accentuez, avea o destinaţie strict internă, în cadrul Asociaţiei MLNR, este nul din punct de vedere informaţional şi prezintă afirmaţii care au fost retrase prin asumarea unei declaraţii semnată olograf şi înaintată Preşedintelui Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România.
Suntem informati ca sambata aceasta are loc conventul Mari Loji Nationale din Romania. Nu intamplator, deci, am primit la redactie, dupa o obisnuita din trecut, un Raport intern privind ilegalitatile din sanul masoneriei, transmis de un auto-intitulat “mason liber”. Redactia Ziaristi Online il publica integral, considerand ca informatiile cuprinse in interiorul acestui Raport pot fi de folos tuturor celor preocupati de fenomenul societatilor secrete si oculte.
In prima parte a acestei filmari constatam cum generalul confirma apartenenta senatorului UDMR Verestoy Attila la Marea Loja Nationala din Romania, face apologia masoneriei si il evoca pe primul conducator al structurii secrete din Romania, de dupa 1989, Nicu Filip, care pare cel care a dorit sa-l initieze in organizatia “discreta”. Sau a si reusit?