Are titlul “Eminescu, Veronica, Creanga” si este primul film documentar despre Eminescu. A fost realizat de Octav Minar in 1914. Filmul a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme de către Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Existenta si importanta nationala a acestui document a fost semnalata in presa de jurnalistul Miron Manega.
Mircea Cartarescu: “Afirmatia Hannei Arendt ca pana si nazistii germani erau indignati de salbaticia masurilor luate de romani impotriva evreilor incep sa nu ni se mai para atat de nedrepte.”
Manolescu apare foarte zăpăcit între talentul fostelor iubite (frumos prezentate!), calitatea literară a unor obscuri discipoli sau angajaţi (Lefter, Chifu etc.) şi între, vă rog să mă scuzaţi, “aripa geniului” care l-ar fi lovit cică pe Cărtărescu direct în freză (exact la 33 de ani după ce plagiase prima dată, la debut, chiar în poemul Căderea dedicat protectorului însuşi care, necitind niciodată marii poeţi ai lumii, i-a lăudat patru versuri copiate din Pound…)…
“Romania devenise cosmarul strategic al URSS”, afirma istoricul Larry Watts in studiul sau de 46 de pagini insotit de alte 100 de file de documente desecretizate din Arhivele KGB, obtinute de la sectia din fosta RSSM.
În timp ce conversaţiile lui Hitler cu oameni de stat, diplomaţi, responsabili militari şi chiar discuţiile din timpul mesei (aşa-numitele Tischgespräche) au făcut obiectul unor ediţii adnotate şi comentate încă din anii ’60 ai secolului al XX-lea, cele ale lui Stalin au rămas încă mult timp necunoscute, după moartea dictatorului sovietic.
Eminescu in 1882: „..știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.
Iorga scria: „Nici un rând din Eminescu nu trebuie sa ramâna nepublicat”. Calinescu scria: „Nu-i nimic de facut decât sa fie reproduse în întregime”. Noica scria: „E un miracol ca-l avem (pe Eminescu), pastrat întreg în chipul lui interior, în 44 de manuscrise. Va fi un alt miracol când îl vom reda vietii, cu o clipa înainte de a se stinge a doua oara, în cele peste 7000 de file ce putrezesc”.
Desi este cunoscut mai mult ca poet, totusi cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu.
Aşa a înţeles această instituţie a statului să facă pace cu ctitoria Sfântului Ştefan cel Mare, cerându-i încă o dată pământul de sub picioarele ei, în care odihnesc de sute de ani trei domni ai Moldovei, mitropoliţi, egumeni şi sfinţi ai românilor. În faţa acestei pretenţii absurde şi imorale, să stăm demni ca români şi creştini!
Despre acest gen de desproprietărire a vorbit îndurerat Domnul de la Timpul conservatorilor de acum un veac şi jumătate, Mihai Eminescu: Poporului i se „ia, i se tot ia şi lui nu i se dă nimic în schimb.”