De ce s-a aliat Antonescu cu Hitler? De ce a intrat în război la 22 iunie 1941? Ce-a căutat dincolo de Nistru? Dar la Stalingrad? De ce n-a încheiat armistiţiul cu America, Anglia şi URSS la momentul stabilit de Opoziţie şi de regele Mihai I…
La 1 iunie 1946, în ziua execuţiei, Mareşalul Antonescu a transmis mamei sale, în cursul ultimei lor întâlniri, la Jilava, această declaraţie cu valoare de testament: « DACĂ MOR, ESTE PENTRU BUCOVINA ŞI BASARABIA. DE-AR FI SĂ REÎNCEP, AŞ FACE LA FEL! »
Fotografii istorice de Willy Pragher via Landesarchiv Baden Württemberg
La 23 august 1944 cel puţin 30 de persoane şi personalităţi au fost angrenate, complotişti şi victimele lor, în declanşarea loviturii de stat. Să-i reamintim, mai întâi, pe cei aflaţi, la 23 august şi în noaptea de 23/24 august 1944, chiar în zona epicentrului evenimentelor: Bucureşti – Palatul Regal din Calea Victoriei.
Relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori principali, liderii regimului doborât, excela – funcţionând primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei”! – la capitolul probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei”, în mod sigur, va înfrunta cu succes scurgerea nemiloasă a timpului …
2. Regele a afirmat ca Antonescu a respins ideea ca Romania aste o natiune invinsa si ca atare nu mai era in situatia de a pune ea conditii de capitulare. Antonescu sustinea ca Romania nu putea sa aiba incredere in Uniunea Sovietica dar regele impartasea parerea ca ei au fost nevoiti sa aiba incredere in Soviete si ca el isi asuma intreaga responsabilitate procedand astfel.
“Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.” – Ion Antonescu, 8 decembrie 1940
“Noi am liberat ce a fost înlănţuit; am unit ce a fost despărţit prin silnicie; am sfărâmat hotarele nefireşti şi le-am înlocuit cu cele fireşti şi drepte; am pus pământul nostru strămoşesc sub domnia celor în drept să-l stăpânească; am aşezat pe temelii solide şi nepieritoare aşezământul armonios al Statului unitar român, şi am dovedit că urmărim o politică de pace şi de bună înţelegere cu toţi vecinii, dar şi o politică de veghe necurmată la frontiere”
“Antonescu a refuzat să accepte că Romania fusese invinsă; mai dorise incă să se targuiască cu Aliaţii. Susţinuse că romanii nu puteau avea incredere in Uniunea Sovietică, dar regele Mihai i-a replicat că sunt nevoiţi să se increadă in Soviete şi că el işi asumă răspunderea procedand astfel.”
Pe un raport al SSI din 26 iunie 1943, prin care Eugen Cristescu informa pe conducătorul statului de negocierile paralele duse de reprezentanţii opoziţiei, mareşalul Antonescu a pus următoarea rezoluţie: ” … să fie lăsaţi în pace! Soarta ţării nu trebuie să fie pusă pe o singură mână. Dacă aceasta dă greş, alţii să meargă mai departe”.