Ne destrămăm? Unui popor cu moralul scăzut, demoralizat, nu-i pasă de desfiinţarea statului. O priveşte cu scepticism ieftin… Pe cale de consecinţă, dacă drepturile cetăţeanului unui stat nu sînt respectate, pot fi anulate şi drepturile omului.
Ca şi în cazul Ponta, MRU are soluţia renunţării la titlu (de demnitar) după eşec. Şi cînd mă gîndesc că Andrei Pleşu voia să-l cloneze, ca ungurenii clonaţi să ocupe „locul potrivit”! Eh, mai greşeşte şi Pleşu…
La masă cu Marx (mulţumesc, Matei Vişniec!) a stat şi L. Tismăneanu, după Larry Watts şeful grupului de agenţi cominternişti. Memorie reliable, cînd încearcă să-l reconsidere ba pe Leonte Răutu (ca „om de imensă cultură”, v. V. Tismăneanu, Ghilotina de scrum. Despre nevroze şi evoluţii, Editura de Vest, 1992), ba pe Miron Constantinescu, prezentat (de Petru Dumitriu) ca un fel de Imre Nagy, gata să revizuiască din interior sistemul, ba pe Constanţa Crăciun, ministresa care a refuzat moştenirea Brâncuşi, „deşteaptă şi frumoasă”, medaliată cu aur, Secera şi, fireşte, Ciocanul, ca şi tatăl premierului imediat postosocialist, Valter Roman, vigilent cenzor pentru Eliade, Cioran, Noica.
Scriitoarea Magda Ursache ne trimite un eseu despre veche si noua cenzura: de la interzicere si obliterare la ignorare totala, prin epurarea si chiar arderea cartilor; un adevarat holocaust al culturii romane. Cum subiectul e mai actual ca niciodata, inclusiv pentru formele de exprimare online, cand site-uri sau chiar ziare intregi dispar complet de pe fata internetului, am recurs pentru Ziaristi Online la o parafrazare dupa titlul celebrului articol al publicistului anticomunist Virgil Gheorghiu, “Ard malurile Nistrului”.
„Detest patriotismul”, declara Andrei Şerban la Turcescu în emisiune. „Ce mă enervează la poporul român este că există”, a fost replica de neuitat a lui Stelian Tănase, în emisiune la Ion Cristoiu (martie, 2009). „Mă sîcîie naţia asta”, găseşte cu cale Andrei Pleşu să (ne-o) zică. Pentru Patapievici, cît se poate de european, suntem „roşi de spirvechită românească”.
Îmi asum din nou riscul de a vorbi despre patrie, deşi ştiu bine că pot fi acuzată ori de extremism ori de prostie.
Şi-i ca-n cîntecul Golanilor din Piaţa Universităţii: „Revoluţie, figuraţie…”