Acest Raport se doreşte a fi un material documentar perfectabil, care să constituie pentru istorici şi cercetători, ca de altfel şi pentru viitoarele parlamente o sursă de informare privind unul din cele mai controversate evenimente petrecute în România în acest secol.
Am văzut actori şi regizori care distribuiau arme şi organizau “Gărzile Revoluţiei”. Pentru ce? “Să tragă în tot ce mişcă”, dupa cum a stabilit “ordinul de luptă” liderul vocal al unei grupări din sediul Comitetului Central. I-am auzit şi văzut chemând mulţimile cu piepturile goale să iasă în faţa gurilor de foc. Au căzut victime. Verdict, crimă!
Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma…
Oricum, nu este absolut deloc clar ce l-a facut pe experimentatul si mai varstnicul activist comunist, membrul CC al PCR Ion Iliescu, sa-si riste cariera si viata, in plina dictatura, si sa se lase “racolat”, conform propriilor marturisiri, de care un biet asistent universitar de 40 de ani, protejat oficial la vremea aceea doar de “un evreu, care – ca si altii ca el -, dupa ce a facut o intreaga cariera marxist-leninista si stalinista, fiind partas la crimele impotriva unei natiuni, devine promotorul umanitatii”.
Cum a început distrugerea României? Comunismul instaurat în România de trupele de ocupaţie sovietice slujite de o mână de scursuri ale tuturor naţiilor propăşite pe aici, ruşi, ucraineni, nemţi, unguri, bulgari, evrei şi români, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Troţki a făcut Revoluţia bolşevică din Rusia), a desfăşurat de la început şi până în faza ceauşistă terminală o aprigă propagandă antireligioasă, căci orice fiinţă ireligioasă e, potenţial, diabolică. Ateismul ştiinţific şi solidaritatea criminală au fost armele cu care a fost distrusă România timp de decenii. Politrucii au rămas fideli, dar şi în funcţii ale puterii, de unde ne dau şi azi, folosindu-se de libertate într-un mod fals şi josnic, lecţii de moralitate democratică. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu.
Generalul Iulian Vlad: “Autorul aduce si un omagiu atat sirului neintrerupt de combatanti din prima linie a apararii securitatii nationale cat mai cu seama fostilor nostru camarazi, eroi post mortem ai unor provocari si diversiuni prin care scenaristii si regizorii loviturii de stat scontau sa arunce tara intr-un razboi civil menit sa dezmembreze teritoriul national si sa creeze in locul Romaniei mai multe entitati regional-statele artificiale. Sacrificiul vietii camarazilor nostri a avut un pret. Acum il stim, si nu mai exista nici un fel de dubiu: pretul a fost Romania”
Învăţămintele istoriei arată că agenţii rebutaţi, scăpaţi controlului instituţionalizat al sistemului, aşa cum zeci de cazuri se cunosc (între care Lenin, Stalin, Saddam Hussein, dictatori de prin America Latină, Africa ori Indochina), devin nişte jucării extrem de periculoase. Interzise exerciţiului funcţiei de demnitate publică şi excluse de la responsabilitatea deciziilor politice de stat.
La trecerea în rezervă, în 29 august 2006, AIR ocupa funcţia de „şef de Direcţie” în SRI. AIR a executat astfel un salt acrobatic din graţiile lui Iulian Vlad în acelea ale unui Traian Băsescu interferând, degajat, agende principial incompatibile: şeful statului a creditat, simultan, atât „colectivul” ticsit de securişti din tagma lui AIR, cât şi „comisia Tismăneanu” care, în „Raportul Final”, considera Securitatea ca pe un „instrument al terorismului de stat”.
În mai 1982, am fost chemat la conducerea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, unde eram profesor universitar, secţia muzeografie. Îmi amintesc şi astăzi de nedumerirea mea, atunci, în mai 1982. Meditaţia „transcendentală” era prezentată fără explicaţii ca un pericol, iar adeziunea la ea ca un fapt extrem de grav – iarăşi fără vreo lămurire. Cu cât se accentua verbal asupra „gravităţii” faptei, cu atât explicaţia ei era mai învăluită şi neclară. Documentele acestui caz s-ar cuveni desecretizate, acum după ce volumul generalului Aurel I. Rogojan ne oferă elemente esenţiale de clarificare.
Emisiune despre cartea lui Eugen Mihaescu, Intre linii, Editura Rao, Bucuresti, 2011