Cartea lui Larry Watts „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece” nu putea să apară fără să fie condamnată de Vladimir Tismăneanu (aici). E un articol cu multe piruete, ar fi o pierdere de vreme descifrarea lor; mult mai direct este însă Petre Iancu de la Deutsche Welle
În această nouă carte de istorie recentă, reputatul specialist demonstrează că România postbelică a fost, după înlăturarea de la putere a cominterniştilor de tipul Pauker, Luca etc., oponentul real şi cel mai redutabil, din interiorul Tratatului de la Varşovia, al politicii imperiale a URSS. Oponent real şi nu prefăcut, cum s-a tot bătut moneda falsă după 1989.
Aceeasi parere cu Larry Watts o are si fondatorul Stratfor Inc, analistul de intelligence George Friedman, care il contreaza pe presedintele Romaniei si secretarul general al NATO in ultimul sau “Jurnal Geopolitic” privind istmul ponto-baltic si relatia tarii noastre cu SUA si Rusia.
Încotro se îndreaptă şchiopătând România de mai bine de douăzeci de ani? Unde o conduc aceste clici, găşti care se numesc cu emfază partide şi sunt, de fapt, şi ele dirijate de paiaţe, manipulate din umbră de forţele invizibile ale “serviciilor” care fac servicii unor forţe străine intereselor acestei ţări?”
Hâr de aici! Struţo-cămilă inventată de venetici, admirată şi aşteptată de “legionarul” Untaru, care s-a prefăcut de curând în cenuşă! Iosif Chişinevschi sau Leonte Răutu ar fi trebuit să te admire, căci te-au mângâiat pe creştet când aveai lumânări la nas, puiule de năpârcă! Auzi mă, dromaderule? Cu un pai îţi voi frânge cocoaşa!
A doua zi, Brucan m-a rugat sa-l insotesc la o intrunire a Grupului de Dialog Social. Tocmai le aprobase preluarea palatului pe care il renovase cu mare grija Nicusor Ceausescu. In imobilul din Calea Victoriei se adunase toata floarea intelighentiei romanesti. Erau acolo Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tanase, Gabriel Andreescu, si Radu Filipescu.
Eugen Mihaescu: “Ca și la tragedia României, cred că, într-un fel, rolul meu a fost de „păstrător“ al memoriei. Așa a fost și când am găsit o grădiniță de copii spulberată de bombe. Am adunat desenele copiilor și le-am lipit, așa bucăți arse, și am făcut colaje cu ele.”
Emisiune despre cartea lui Eugen Mihaescu, Intre linii, Editura Rao, Bucuresti, 2011
“Nimic din politiciana de azi nu mai amintește de fata de cartier băgăcioasă, lipicioasă ca o gumă de mestecat, care ți se lipește de deget, o scuturi și ți se lipește de toată mâna. Corina Crețu, euro-deputata, s-a transformat într-o tanti cu mărgele și și-a pierdut tot hazul. Atunci când am cunoscut-o, în 1993, era ca un măr domnesc. E drept că înăuntru avea un vierme…”
“Pe Mircea Toma, cel cu monitorizarea presei, l-am cunoscut imediat după revoluție, prin anii ’90, când mi l-a adus de mână Volodea Tismăneanu. Ulterior, nu am fost prea surprins să aflu că, pe vremuri, făcea teste psihologice cu piloții lui Ceaușescu. Mai e nevoie de explicații?”