In aceasta editie speciala comemorativa a portalului Ziaristi Online, prezentam, la un an de la trecerea la Domnul a marelui istoric, cateva dintre alocutiunile tulburatoare de la evenimentul organizat de INST, cat si o serie de articole evocatoare despre marea si smerita personalitate a Romaniei, Profesorul Florin Constantiniu.
Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…
În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.
În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.
După ce refuză oferta de a se înscrie în partidul comunist, găsind că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu sentimentele sale religioase, mai ales că în urma convertirii – sub influenţa Monseniorului Vladimir Ghyka (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu) – la catolicismul de rit oriental, este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953).
Niculae Asciu desena cu o linie fina ca a unui electrogardiograf. Era un personaj delicat; chiar si caricaturile sale erau lipsite de cinism, nu loveau cu barosul, ci intepau subtil cu penita.
“Bun, blând, atent”, aşa îl caracterizează cei mulţi pe Părintele Patriarh Teoctist. Inteligent, impozant şi simplu, iubit de oamenii simpli şi iubitor de oameni simpli, slugă a lor şi a lui Dumnezeu, el a ştiut întotdeauna să stea drept şi hotărât în calea distrugerilor politicianiste, nu a cedat nimic atunci când a fost vorba de fundamentele ortodoxiei, de unitatea bisericii ortodoxe române sau de cea a neamului românesc.
“Acestor eroi – multi dintre ei nestiuti, sau, adeseori, pe nedrept uitati, ce-si dorm somnul de veci departe de locurile din care au plecat – le sunt inchinate randurile de mai jos.”
In Memoriam buna noastra colega Maria Petrascu, de la a carei trecere la Ceruri a trecut un an, republicam un Editorial cu dedicatie pentru toti tradatorii de tara si agentii anti-Romania. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
Radu Gyr: “Eu nu-ţi pipăi steme şi nici lauri…/ Numai rănile mă plec şi ţi le strâng/ Şi le fac medalii mari de aur, -/ În genunchi, le-nchid în inimă şi plâng.”