Am scris mai demult că Gabriel Liiceanu este e o lichea1, adică un om lipsit de caracter, o secătură cu morgă solemnă. Dar o lichea exemplară, nu orice fel de netrebnic. Lunile din urmă mi-au dat dreptate, dacă mai era nevoie, că nu m-am înșelat în apreciere.
“Li se părea firesc să li se ofere ceea ce era refuzat omului de rând şi aduceau, la nevoie, elogii şefului statului – Ceauşescu – în termeni înduioşători…”
Mirel Palada despre Andrei Pleşu: “Ştiţi, dînsul scria pe vremuri o carte, Minima Moralia, care se vindea destul de bine pe sub mînă, dată fiind aura sa de dizident care s-a bătut cu Ceauşescu, cînd de fapt dînsul discuta discuţii cu oamenii ruşilor.”
Cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker, erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintele lui spre Partid si Securitate