Cu dorinţa ca „tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină”, Hristos a vorbit cu iubire înţelegătoare fiecăruia dintre cei pe care Îi întâlnea, Îl ascultau sau puneau întrebări dornici să înţeleagă.
Păşind în ritm tainic de rugăciune să ţinem în inimă spre neuitare îndemnul Apostolului neamurilor: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii”.
Sfârşim anul bisericesc şi ne pregătim pentru un altul, încercând a pune un bun început, făcând o recapitulare, căutând recunoscători spre cele primite de la Domnul, spre cele ce am făcut cu darurile de la „Cel ce a făcut cerul şi pământul” ca să măsurăm chibzuit roadele faptelor noastre.
Spune cu limpezime Psalmistul că „Dumnezeul nostru este în cer, în cer şi pe pământ, toate câte a voit a făcut”.
“Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre trebuie să fie arme duhovniceşti şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei.” – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Deplin conştienţi că suntem pe „marea vieţii”, înconjuraţi de „viforul ispitelor” între teamă şi speranţă să-L rugăm pe Hristos să ne cheme ca odinioară pe Petru şi să ne dăruiască puterea de a o face, întărind voia noastră bună.
Mereu înaintea noastră Fiul lui Omului şi a Lui Dumnezeu îndeamnă: „Fiţi buni cum Tatăl Vostru Bun este”. Binele fiind semnul inconfundabil al desăvârşirii.
Începem rugăciunea cu invocarea Duhului Sfânt ca Duh al Adevărului care este pretutindeni spre a le plini pe toate, tezaurizator al bunătăţilor şi dătător al vieţii, darul cel mai de…
Credinţa, „alt nume dat puterii iubirii” eliberează şi omul poate merge fără poticnire „până la arătarea mai desăvârşită a lucrurilor fierbinte dorite de noi în însuşi Hristos Domnul”.
“Orbul din naştere, umilul care cerşea la margine de drum se transformă căci a dobândit nu doar vederea fizică ci şi aceea a duhului care l-a preschimbat într-un mărturisitor dârz al Mântuitorului.”