Spre înalturi purtându-ne ca spre lumină, ascultarea se face de aceiași fire cu iubirea grăind cu glasul rugăciunii cum o făcea spre învățătură folositoare și împreună trăire Vasile Voiculescu
Se face însă că Dumnezeu, în fără de hotar mila Sa, nu-l lasă nicicând pe om singur cum prea bine vedem și în povestea lunatecului – îi pune la îndemână tot două arme aducătoare de biruință: rugăciunea și postul.
Dorim și cerem minuni și ne plângem că nu mai sunt ca odinioară, deși de-am privi cu atenție am recunoaște că fiecare zi este o minune, un dar al lui Dumnezeu spre mântuire.
Hristos deopotrivă Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului– puternic întru milă și bun întru tărie
Ura i-a orbit până acolo încât, ei știutori a toate, au făcut una dintre cele mai elementare greșeli de logică.
Marea infirmitate, ontologică am spune, a demonilor este că ei urăsc omul, nu pot iubi, dar pot mima iubirea.
Hristos vine în întâmpinarea celor care îl cheamă în adevăr. O cale sigură care duce în preajma lui Dumnezeu – credință, smerenie, iubire
Elena Solunca Moise, un „truditor al cuvântului” scris și rostit, ne împărtășește că „fără Dimensiunea românească a existenței” nu ar fi existat „Rostirea filosofică românească”
”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care vine de la Dumnezeu” – ”Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”.
În 1989, pe fondul schimbărilor din România, alături de gânditorul Mihai Corneliu Drăgănescu, fost președinte al Academiei Române (1990-1994), Elena Solunca Moise a dat viață revistei „Academica”, unde scrie și astăzi.