Ultimul scandal de presă iscat de Eminescu. CARTEA TRECERII (VI)
”În urma articolului apărut ieri în România liberă , în care d. Vernescu era tratat într-un mod prea adevărat pentru un organ ministerial, domnia sa şi-a dat demisia azi dimineaţă…”
”În urma articolului apărut ieri în România liberă , în care d. Vernescu era tratat într-un mod prea adevărat pentru un organ ministerial, domnia sa şi-a dat demisia azi dimineaţă…”
Dr. Vineş spune că „toate aceste acte au determinat pe prietenii săi să-l interneze în Institutul Caritatea.” Raportul anonim, atribuit de G. Potra doctorului Tomescu, spune altceva : ”La 3 februarie Eminescu fu adus prin ordinul poiliţiei capitalei la Institutul Caritatea, unde fu supus supravegherii şi tratamentului medical.”
Textul care a făcut epocă în biografiile lui Eminescu este acesta, pe care-l publicăm mai jos, semnat de doctorul V.Vineş şi apărut în revista „România medicală” din 1 iunie 1931
” Atâta vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi că nenorocitul meu frate a murit în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petrea Poenaru. Să ferească Dumnezeu şi pe cei mai răi oameni din lume să fie instalaţi la d-rul Şuţu, că fiecare va avea sfârşitul iubitului meu frate.”
Despreţuind biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională.
Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după amiază. Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine :” Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române !” Eu care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. Şi a început să cânte Deşteaptă-te, Române, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce.
Proiectul A DOUA VIAŢĂ A LUI EMINESCU – treapta care fixează trecerea de la lumea sa la lumea noastră a lui Mihai Eminescu.
Politica lingăilor trebue lăsată pe seama lingăilor; pe flamura noastră trebuesc scrise pur şi simplu voinţele noastre. Transacţiuni în drepturi naţionale nu se încap, împăcarea cu Ungurii ori cu Nemţii nu se încape, până când nu ne vor ceda ceea ce voim noi; căci faţă cu sistemul constituţional de astăzi, faţă cu dualismul trebue să fim ireconciliabili.
Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trai fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplina conştiinţă?
Înţelegem de ce sunt tot mai des aşa de pline bisericile. Este instinctul popoarelor vânate, indiferent de câte alte slăbiciuni ar vădi cei care le umplu. Ei sunt acolo pentru că au auzit lăuntric chemarea la marele război pentru salvarea sufletească a unui popor.