Se exprima direct, formula “adevarul curat, spus neted”, nu “mai cu inconjur” si recunostea ca foloseste “pentru orice idee expresia cea mai exacta posibil”, fara insa “o intentie de a ponegri”. Dar e o datorie “a spune ticalosilor ca ticalosi sunt”
“Ultima mea voinţă. Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba togma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă să prefac în nimic. Nu sciu câte dile mai voi ave, un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur, voiesc dară şi hotărat dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunei pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare credand că luptătorii cu arma legii vor pute scoate drepturile naţiunei mele. Câmpeni, 20 dec. 850″.
Cum ii terfeleste Cartarescu pe Eminescu si Nichita Stanescu: Prin Nichita Stănescu, „gândirea poetică românească“ manifestă „o a doua rămânere în urmă după cea a lui Eminescu“
Istoria noastră a fost furată, ciuntită, deturnată de zeci de ani de minciuni sau atitudini care subestimează rolul românilor în evenimentele istorice, punând sub semnul întrebării inclusiv ideea continuităţii pentru a induce în subliminalul colectiv psihologia unor toleraţi, a unui popor de sclavi, cu atât mai uşor de condus şi de manipulat.
Andrei Plesu a atins culmea hermeneuticii cand a interpretat poezia lui Radu Mischiu, fost Radu Vasile, care era prim-ministrul sau, şef politic peste un băiat grăsuţ cu barbă, cu burtă, cam brunet şi care făcea pe ministrul de externe.
În 6 decembrie 1987, s-a întîmplat ca sicriul lui Constantin Noica să fie scos din schit de patru inşi, pare-mi-se: Mihai Şora, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Constantin Barbu. Domnule Andrei Pleşu, s-a întîmplat să-l purtăm pe umeri pe Domnul Constantin Noica.
„Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihail Eminescu, redactore la ziarul Timpul, tânăr plin de talent şi înzestrat c’un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav. Sperăm că boala sea nu va fi de cât trecătoare şi că în curând vom putea anunţa deplina sa însănătoşire.”- ceea ce, numeric, ne dă 48 de cuvinte.
In sfarsit, statuile nu se darama in mod normal, chiar daca devin desuete, ele sunt facute pentru a depune marturie peste timp. Ar trebui sa invatam de la unguri. Exista vreun maghiar care sa-l conteste pe Petofi Sandor? Au ungurii o banda de genul celeia a lui Patapievici, Plesu, Liiceanu? Le scrie lor istoria unul ca Tismaneanu? Nu, ei il recupereaza si pe Wass Albert.
In lumina ultimelor evenimente, se pare ca intentia noastra de a aduce in atentia publica demersul Bibliotecii Judetene de schimbare a denumirii se apropie de un final previzibil: Ionita Scipione Badescu va fi abandonat cu orice pret. Dupa 54 de ani de patronaj spiritual, carturarul salajean este aruncat la lada de gunoi a culturii, fiind considerat desuet, prea greoi pentru a fi pronuntat si lipsit de valoare in fata unor contemporani care, se pare, au schimbat cursul culturii romane cu vastitatea si valoarea creatiei lor.
M-am gandit mult, foarte mult, ce as putea scrie azi, aici, dupa consumarea scenei grotesti petrecute ieri, la Miercurea Ciuc, cand nu un nebun, cum incearca acum sa acrediteze ideea niste unii, care, desi nu o spun pe fata, gandesc ca si el, l-a spanzurat pe Avram Iancu in piata publica a orasului