Cu Eminescu se petrece un lucru unic la noi. El reuşeşte, cu un ziar mic, „Timpul” (tiraj modic, abia o mie de exemplare) să ţină în loc, timp de un an întreg, cât a fost redactor şef, o imensă maşinărie de propagandă, „Românul”, ziar guvernamental, oficios liberal cu răspândire în toate judeţele.
N. Georgescu, a cărui operă este dedicată aproape integral eminescologiei, este singurul cercetător care cunoaşte toate ediţiile poeziei lui Eminescu, dovadă fiind masiva lui teză de doctorat, în două volume, Eminescu şi editorii săi.[1] Numai cu o asemenea pregătire, derulată în zeci de ani, în Biblioteca Academiei şi în spaţiul propriei biblioteci, devenea posibilă competiţia cu iluştrii săi înaintaşi.
„Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihail Eminescu, redactore la ziarul Timpul, tânăr plin de talent şi înzestrat c’un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav. Sperăm că boala sea nu va fi de cât trecătoare şi că în curând vom putea anunţa deplina sa însănătoşire.”- ceea ce, numeric, ne dă 48 de cuvinte.