Capacitatea sovietică de a invada România cu orice efectiv sau cu orice mijloace militare venite din oricare sau din toate cele patru direcţii – Ucraina, Moldova, Ungaria (plus forţele dislocate în Cehoslovacia), Bulgaria şi Marea Neagră – este impresionantă
Se pare că Tito nu a acceptat concluziile serviciilor române de informaţii, potrivit cărora o pătrundere pe teritoriul României va cuprinde şi Iugoslavia, şi nici asigurările lor că linia de retragere era în România, în munţii Carpaţi. Cu toate acestea, la sfaturile „colaboratorilor săi militari”, el a cerut „restabilirea contactelor dintre serviciile de contra-informaţii” şi instituţionalizarea „schimbului de informaţii”.
Sfidarea lui N. Ceauşescu avea să înregistreze şi un punct terminus. Care nu putea surveni decât în urma acţiunilor Kremlinului, astfel că finalul, fără să fi fost planificat din start, s-a petrecut chiar la Moscova, la 4 decembrie 1989 cu prilejul ultimei întrevederi N. Ceauşescu – M. Gorbaciov. A fost un eveniment marcant, succedat de „revoluţia” din decembrie 1989 din România, în fapt o veritabilă lovitură de stat[19], căreia N. Ceauşescu şi regimul său nu i-au putut, în nici un caz, supravieţui[20].
“Formal, sioniştii nu activează ca organizaţie politică, în fond însă îi găsim multiplicaţi în zeci de mii de exemplare, infiltraţi în viaţa noastră politică, economică, de partid, administrativă… Noi nu primim şi nu dăm muncă inginerului al cărui tată este declarat chiabur, dar primim şi încredinţăm posturi de comandă coloanei a 5-a sioniste, pentru simplul fapt că ştiu să se lipească de partid.”- Petru Groza
La o reuniune a conducerii de partid N. Ceauşescu se va desolidariza de „tarabagii” fracţioniştilor, ceea ce l-a determinat pe comentatorul politic să consemneze fără reticenţă[4]: „Atunci, probabil, s-a pus şi primă semnătură pe actul de condamnare la moarte a lui Nicolae Ceauşescu[5], pe care îl va impune definitiv fiul tejghetarului Bruckner, de pe Lipscani” .
„Pentru mine, un lucru este clar: americanii şi englezii au făcut în România diverse experienţe, au jucat pe diferite cărţi, au jucat pe cartea Maniu şi n-au reuşit, au jucat pe cartea bandelor de spioni şi sabotori reacţionari, tot peste mână, au jucat pe cartea legionarilor şi n-au reuşit; au jucat pe cartea greco-catolicilor – partidul a dejucat admirabil această manevră şi a câştigat poziţii noi; acum joacă pe cartea ungurilor catolici, nu vor reuşi. Ei au însă o carte pe care se poate juca cu mult succes, este cartea sioniştilor, cartea evreilor…” – Petru Groza, iunie 1949
Brucan, care ocupase funcţia de ambasador în SUA, a confirmat ulterior că a conspirat cu Moscova, iar traducătorul Sergiu Celac, fiul unui cominternist şi prefect al Craiovei, numit de către sovietici după al II-lea Război Mondial, a devenit, de asemenea, o ţintă (a UM 0110 – nn), date fiind legăturile sale cu sovieticii.