Sfântul Mare Mucenic Haralambie – Întru unimea luminii şi bucuriei
Sfântul Mare Mucenic Haralambie – Întru unimea luminii şi bucuriei Se apreciază că numele de Haralambie a apărut odată cu creştinismul şi este alcătuit din două cuvinte – harà cu…
Sfântul Mare Mucenic Haralambie – Întru unimea luminii şi bucuriei Se apreciază că numele de Haralambie a apărut odată cu creştinismul şi este alcătuit din două cuvinte – harà cu…
Într-un timp în care se propovăduieşte iubirea, dar se cultivă ura în cele mai diferite chipuri, când adesea se recomandă smerenia dar se promovează agresiv individualismul, când spunem că îl mărturisim pe Dumnezeu şi o facem spre mărirea noastră, ne-ar fi de mare folos să punem la inimă aceste cuvinte, acolo unde împreună cu mintea să devină lucrătoare.
Ca bucuria să fie deplină prin sfinţirea ei să „facem loc la masă pruncuţului Hristos” spre a aduce roade vrednice de pomenire întru Împărăţia Domnului.
Cu cinstirea Sf. Ierarh Nicolae începe timpul colindelor şi, demult, acum se închegau cetele de colindători care se pregăteau cu sârg să vestească tuturor cum „s-a născut Cel făr-de-nceput, cum au zis proorocii”. Pe toate să le rânduim în suflet şi, grăbind, să facem daruri semenilor cu bucuria iubirii recunoscătoare faţă de Dumnezeu.
Cu cinstirea Sf. Andrei intrăm în iarnă, amintind acele „ierni dacice” când, ajuns pe meleagurile noastre, cel dintâi chemat între apostoli vestea pe Adevăratul Mesia.
Multe şi înţelepte sunt povăţuirile pe care ni le dau îngerii numai de-am voi să plecăm urechea inimii spre ascultare lucrătoare spre cuvioasă cinstire.
Trăitori într-un timp al egoismului atroce şi egolatriei nemăsurate care amăgesc cu aşa-zisa încredere în forţele proprii e aproape imposibil să înţelegi cum smerenia poate fi putere. De ce să te smereşti, să fii umilit, batjocorit şi alţii să ţi-o ia înainte pe nedrept? Da, s-o faci pentru că Hristos, Biruitorul lumii a fost Cel dintâi care s-a smerit pe Sine, făcându-se om ca omul să se poată îndumnezei.
Medic, poet şi mărturisitor în închisorile comuniste, Vasile Voiculescu se roagă de-a pururi pentru toţi Sfintei Cruci: „Tu-nsemni peste lume cea mai înaltă Lege: Din patru zări aduni puterile toate/…Chip al infinitului răstignit în noi,/Punem slabele noastre braţe peste ale Tale;/ Pironeşte-ni-le de aripile-ţi triumfale/ Să mă înalţi cu Tine din lăuntricul noroi.”
Ziua este de rugăciune şi post ca împreună lucrători fiind cu Dumnezeu să iradiem în jurul nostru „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”. În această zi, străbunii noştri nu mâncau nimic de culoare roşie, nu foloseau cuţit sau orice obiect ascuţit. Superstiţie? Nici pe departe.
Poporul nostru a avut, de când se ştie, o evlavie cu totul specială pentru Maica Domnului, pe care o simte nespus de apropiată, bucuroasă a fi folositoare celui care o cheamă în ajutor. Este ca o rudenie dincolo de orice ar putea cuprinde rostirea cum citim în Acatistul Rugului Aprins a lui Sandu Tudor, că numai prin ea „inima omului cu inima Domnului au bătut şi bat laolaltă”.