”Dă-mi Doamne să fiu numai de jar cu Tine/și patima zvârlită să înghețe lângă mine/Cum am iubit păcatul să Te-ndulcesc, să plâng/ Și-n așternuturi noaptea să te doresc nătâng”
De două mii de ani, Hristos ne cheamă:”Cel ce vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie”.
Să spunem întru împreună trăire de gând și suflet cu Sandu Tudor: ”Cununa Laudelor o ai pentru aceasta Preacurată/ fiindcă în tine doar ca niciodată/ inima omului/ cu inima Domnului/au bătut laolaltă.”
Iubirea pentru Dumnezeu și pentru semenul tău, mai ales al celui în suferință consfințește împăcarea contrariilor: ”Împărăția Mea nu este din această lume” și ”Împărăția mea este în mijlocul vostru.”
Înscria cu adevăr pentru vecie Eminescu, Românul Absolut: “Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam este maica spirituală a neamului românesc” și ”Credința zugrăvește icoanele-n biserici”.
Începem urcușul spre Lumina Învierii dând ascultare cuvintelor Sf. Ap. Pavel: ”Fraţilor, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut”.
Doamne și Maică-Fecioară ajutați-ne să nu să fim printre cei aflați în întunericul cel din afară ci să viem în lumina neînserată a celor care vor ridica imnul bucuriei fără sfârșit: Slavă Ție Doamne, Slavă Ție!
”Tu neîntreruptă Bucurie și Festine/ Tu Domnul marelui praznic al vieții ne dai povață/ Cine nu ospătează singur, ci cu Tine/Transfigurează orie-mbucătură în viață!” – Vasile Voiculescu
Urcând treptele smereniei reale ajungem slujirea semenului, după cum Hristos Însuși a făcut-o: ”Căci Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci să slujească”.
”Fac ca pomul iarna în grădină,/În pământ genunchiul înfig/ Și cu inima în sus către lumină/Tac și aștept ca soarele să vină…/Iar în viscole mă vaier și Te strig.” – Vasile Voiculescu