APĂRAREA ICOANELOR DIN ȘCOLI – DE LA N.K.V.D. LA C.N.C.D. ȘI ÎNAPOI
Una din primele griji ale Armatei Roșii și NKVD-ului a fost scoaterea icoanelor din școli.
Una din primele griji ale Armatei Roșii și NKVD-ului a fost scoaterea icoanelor din școli.
Jurnalistul român Vlad Cubreacov, președinte al cunoscutei Asociații basarabene Răsăritul Românesc și unul dintre cei care au reușit reactivarea Mitropoliei Basarabiei, primește anul acesta Premiul “Mile Cărpenișan pentru Curaj și Excelență în Jurnalism” din partea Asociației Civic Media
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România anunță un eveniment de mare însemnătate, prin care va marca împlinirea unui secol de activitate neîntreruptă a organizației
Asociaţia Civic Media acordă Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism la fiecare 3 Mai, pentru a marca Ziua Libertății Presei şi a susţine jurnaliștii cu adevărat independenţi din România şi spaţiul istoric şi cultural românesc.
Persecuţii bolşevice ale statului finlandez împotriva româncei Camelia Smicală şi a fiului ei: Doctoriţa a rămas fără muncă, Mihai a fost mutat cu forţa în alt centru
Traumele psihice pe care le îndură, de doi ani, aceşti copii români – Maria şi Mihai Smicală – sunt incalculabile dar, sperăm, cu ajutorul Dvs., reparabile. Este timpul să se spună STOP acestei suferinţe continue!
Ambasadoarea finlandeză ironizează manifestațiile de protest în cazul copiilor doctoriţei Camelia Smicală, răpiți de Finlanda.
Doctoriţa Camelia Smicală din Piatra Neamţ, stabilită de 12 ani în Finlanda, a fost condamnată la şase luni de arest pentru defăimarea autorităţilor atunci când executorii judecătoreşti i-au luat copiii
Cazul din Finlanda cutremura sufletele si constiintele tuturor celor ce au auzit de ea: doi copii de 11 si 10 ani, Mihai si Maria, ai doctoritei românce Camelia Smicala, au fost răpiţi brutal din propria casă.
La doar 34 de ani, pe 22 martie 2010, a pierdut lupta cu moartea și a trecut la cele veșnice. Omagiu lui Mile Carpenisan. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!