La Botosani a fost ridicat singurul bust din tara al Maresalului Ion Antonescu, conducatorul Romaniei in Razboiul Sfant pentru dezrobirea Basarabiei si Bucovinei.
La sfârșitul articolului Un crâmpei din epopeea vânătorilor de munte am promis că voi reveni cu un documentar despre unul dintre cei care i-a condus pe vitejii veterani ai bătăliei de la Malaia Bielosjorka în luptă mai departe, pe crestele Caucazului.
Este însă folositor să cunoaştem ce anume s-a cerut atunci de către cei 750000 (aprecierea “Literaturii şi Artei”) de participanţi la acea “Mare Adunare Naţională”. De aceea reproduc mai jos, din “Literatura şi Arta” din 31 august 1989, documentul final al Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989, intitulat “Despre suveranitatea statală şi despre dreptul nostru la viitor”.
Îndrăznesc să spun că Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare. Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989. Doar că foarte puţini au citit documentul acestei denunţări.
Fotografii istorice de Willy Pragher via Landesarchiv Baden Württemberg
Şi, în timp ce tandemul Pontanescu punea la cale (întâmplător!) lovitura parlamentară de stat contra preşedintelui ales, iată ce spunea Dmitri Rogozin, mesagerul lui Putin la Tiraspol: “Vom avea o nouă doctrină militară… ea va fi transpusă în practică de noul preşedinte (Vladimir Putin – n.red.). Este o strategie a lupului tehnico-ştiinţific, care nu aleargă după urmă, ci vede punctul spre care fuge iepurele, pe care-l prinde dintr-o singură săritură, pe drumul cel mai scurt”.
În seara zilei de 26 iunie 1940, la trei zile după capitularea Franței în fața Germaniei, este primit la București ultimatumul URSS care ne cerea Basarabia și nordul Bucovinei (vezi Documentul aici). Inițial, Stalin dorise întreaga Bucovină
Dar sunt atâtea probleme asupra cărora ar trebui să insistăm. Tocmai de aceea, se înţelege, în context, valoarea testamentară a ultimei declaraţii a Mareşalului, din după-amiaza de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuţie de la Jilava. Atunci, Antonescu, despărţindu-se de mama sa, a asigurat-o fără ezitare: „Dacă mor – este pentru Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reîncep, aş face la fel …”
Conform istoriei lor unice, în sensul că istoria predată de ei nu se regăseşte decât în propriile lor manuale, ruşii au să ne reproşeze nouă multe, enorm de multe, să ne împroaşte cu noroi şi să ne facă în toate felurile cu putinţă, dar cele mai multe reproşuri, chiar şi astăzi, se leagă de o dată specială: 22 iunie 1941. Pentru ruşi şi istoria lor, este ziua în care fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi provocare, au atacat mişeleşte paşnica şi liniştita Uniune Sovietică.
De ce vestite şi foarte mediatizate ONG-uri, zise „democratice şi anticomuniste”, din România nu condamnă atrocităţile actualilor comunişti din RM? De ce aceşti „anticomunişti” au luat apă în gură atunci când Volodea Tismâneanu a fost numit în funcţia de „terminator” comunist al comunismului românesc?