Basarabia Archives - Page 34 of 65 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 34

Tag Archives: Basarabia

Referendumul anti-Basescu vazut de pe Prut si Nistru

Şi, în timp ce tandemul Pontanescu punea la cale (întâmplător!) lovitura parlamentară de stat contra preşedintelui ales, iată ce spunea Dmitri Rogozin, mesagerul lui Putin la Tiraspol: “Vom avea o nouă doctrină militară… ea va fi transpusă în practică de noul preşedinte (Vladimir Putin – n.red.). Este o strategie a lupului tehnico-ştiinţific, care nu aleargă după urmă, ci vede punctul spre care fuge iepurele, pe care-l prinde dintr-o singură săritură, pe drumul cel mai scurt”.

Larry Watts: “Orice popor care permite altora – străinilor, în special – să-i definească eroii și bandiţii – și-a pierdut identitatea”

Demersul lui Larry Watts se înscrie printre cărţile – trebuie să spunem, foarte puţine – care aduc un serviciu enorm istoriografiei românești prin faptul că prezintă publicului occidental o altă istorie decât clișeele istoriografiei sovietice – istoricul american dezvăluie politica denigratoare a Rusiei, apoi a URSS faţă de vecina sa de sudvest, România, de la proclamarea independenţei acesteia (1878) până la sfârșitul anilor 1970.

Lecția Profesorului Gheorghe Buzatu la comemorarea lui 28 iunie 1940: ATENŢIE LA ROMÂNIA!

Dar sunt atâtea probleme asupra cărora ar trebui să insistăm. Tocmai de aceea, se înţelege, în context, valoarea testamentară a ultimei declaraţii a Mareşalului, din după-amiaza de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuţie de la Jilava. Atunci, Antonescu, despărţindu-se de mama sa, a asigurat-o fără ezitare: „Dacă mor – este pentru Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reîncep, aş face la fel …”

Minciuna 22 iunie 1941 – de Cristian Negrea

Conform istoriei lor unice, în sensul că istoria predată de ei nu se regăseşte decât în propriile lor manuale, ruşii au să ne reproşeze nouă multe, enorm de multe, să ne împroaşte cu noroi şi să ne facă în toate felurile cu putinţă, dar cele mai multe reproşuri, chiar şi astăzi, se leagă de o dată specială: 22 iunie 1941. Pentru ruşi şi istoria lor, este ziua în care fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi provocare, au atacat mişeleşte paşnica şi liniştita Uniune Sovietică.

Greaua moştenire. Un editorial de Cristian Negrea

În multele şi desele mele peregrinări de-a lungul şi de-a latul ţării, căutând răspunsuri la întrebări fără răspuns, am întâlnit odată un bătrân trist ce târa după el un picior de lemn. Nu ştiu de ce m-am apropiat de el şi l-am întrebat cine este. S-a întors spre mine, m-a privit lung cu o privire plină de senin şi mi-a întins câteva lucruri, un tricolor ce avea imprimată harta României Mari, o baionetă ruginită şi o schijă de la Mărăşeşti scoasă din piciorul său

Noua eră Putin – de Cristian Negrea

Ceea ce se ştia de la început s-a împlinit, Vladimir Putin este noul şi vechiul preşedinte al Rusiei, de fapt este conducătorul Rusiei din 2000 încoace, şi şi-a asigurat posibilitatea să fie preşedinte până în 2024 prin modificarea constituţiei care prelungeşte mandatul de la patru la şase ani. Astfel, Vladimir Putin, dacă reuşeşte să-şi ducă mandatul până la capăt, ar fi conducătorul cel mai longeviv al Rusiei, luând în calcul şi Uniunea Sovietică, din ultima sută de ani.

Ecou Românesc: 2 iunie, Ziua eliberarii Eroilor Români din Transnistria. DOCUMENTAR VIDEO cu Alexandru Leșco, Tudor Popa și Andrei Ivanțoc, realizat pentru TVR de Radu Găină și Victor Roncea

Alexandru Lesco – eliberat dupa 12 ani de temnita ruseasca la 2 iunie 2004 afirma ca daca timpul s-ar intoarce inapoi ar face acelasi lucru: ar lupta pentru Unire. Dupa trei ani, la aceeasi data, a urmat eliberarea din Transnistria a lui Andrei Ivantoc si pe 4 iunie a ultimului detinut politic roman, Tudor Popa, dupa 15 ani de inchisoare pentru vina de a fi roman