Documentar realizat pe baza lucrării „Spionajul Ungar în România”, autori Traian Valentin Poncea şi Aurel I. Rogojan
Romanian-Hungarian relations have been rocky for a long time, but the presence of the former Romanian member of parliament, Attila Markó, in Hungary has exacerbated the situation
De notat că ultima informare din Dosarului lui Gyorgy FRUNDA – alias EMIL, alias FRICIU, alias FREND – datează din 25.09.1989.
Politica este o târfă bătrână care își devorează amanții tineri… Cazul lui György Frunda verifică încă o dată această butadă…
Din păcate pentru domnul Pacepa, deteriorarea relaţiilor sovieto-române în domeniul informaţiilor din 1963 este acum confirmată şi reconfirmată dincolo de orice îndoială, de arhivele fiecărei alte membre est-europene ale Pactului de la Varşovia, inclusiv de cele ale Comitetului Central Sovietic şi ale KGB-ului.
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
Budapest continued pursuing 19th century policies of brutal assimilation and, when Horthy’s forces entered northern Transylvania in September 1940 they systematically murdered the intellectual and spiritual elite of Romanian settlements. These were not atrocities – the independent crimes of individual officers, soldiers or units disregarding standing orders. They were punitive actions specifically ordered by Hungarian military commanders within a campaign knowingly pursued by the Hungarian political leadership.
Should Mr. Tismaneanu choose to emerge from behind his careful insinuations and engage me directly on the arguments I present, he will find a willing partner in public discussion. But fear not, dear reader. I will not hold my breath.