Poate aceasta sa fie diferenta intre cei doi titani ai disidentei romane, Plesu si Liiceanu, si insignifiantii Michnik si Muller; ca cei din urma au facut, totusi, inchisoare si au fost anchetati si brutalizati de Securitate in timp ce cei dintai “rezistau prin mancare”!
“Deşi se sculase ca şi coada vacii, verticală uneori, filosofeanul s-a scurs moale şi s-a împrăştiat pe scaunul lui. Dacă tăcea, filosof rămânea în ochii celor de faţă.”
Cred că cele 50 de minute de la TVR 1 ar putea fi înviorate în următoarele ediţii cu câte o votcă pentru Pleşu şi Liiceanu. Altfel, emisiunea riscă să se transforme într-o sinecură pentru cei doi intelectuali.
Raportul Consiliului Europei despre traficul de organe – catre ce tari? – si crimele din Kosovo impotriva sarbilor, realizate sub comanda democrat-teroristului Hashim Thaci, ar fi trebuit sa scandalizeze pana acum intreaga lume.
Publicarea pe 15 decembrie a unui raport al Consiliului Europei în care conducătorii kosovari sunt acuzaţi de trafic de organe repune pe tapet atitudinea binevoitoare a UE faţă de premierul Hashim Thaci şi de vechii separatişti albanezi.
În 1923, în Germania se înfiinţează un institut de cercetări care-şi propunea traducerea termenilor economici marxişti în termeni culturali. William S. Lind îl consideră anul de naştere a corectitudinii politice. Felix Weil, odrasla unui burghez putred de bogat, îmbrăţişează doctrina marxistă şi sprijină financiar asocierea institutului la Universitatea din Frankfurt, eveniment din care s-a născut Şcoala de la Frankfurt.
Cei doi intelectuali au avut o emisiune similara la Realitatea TV, care a trebuit insa sa fie scoasa din grila din cauza audientei extrem de scazute. Mai multi ziaristi din TVR au reclamat ca emisiunea a fost atribuita fara concurs. Bugetul acesteia ramane inca o necunoscuta.
De peste o sută de ani se vehiculează, periodic, aceleaşi minciuni gogonate despre Eminescu, fără să fie argumentate, ci doar spuse arogant-apodictic, după principiile propagandei, iar nu după legile cercetării ştiinţifice. În eminescologie, există cărţi foarte temeinice care spulberă toate neroziile (politice) despre poet. Şi totuşi zelatorii ideologici (care se erijează totdeauna în magiştri culturali, deoarece unii chiar şi sunt, dar nu când îl atacă pe Eminescu!) nu obosesc, în anumite momente istorice, să repete aceleaşi clişee “compromiţătoare”.
Important e să nu confunzi guvernul cu gaşca şi cu servitorii, să nu se traducă „omul meu de încredere” prin „prostul meu, sluga mea”. Mi-e teamă că Baconschi nu se califică nici măcar la categoria asta — „prostul meu, sluga mea”. El îşi închipuie, probabil, că a prins încă o sinecură.