Adrian Majuru: Călcâiul lui Ahile de la Gurile Dunării
Dacă Europa a avut în istoria ei străveche şi recentă un călcâi al lui Ahile, atunci acela a fost Delta Danubiului.
Dacă Europa a avut în istoria ei străveche şi recentă un călcâi al lui Ahile, atunci acela a fost Delta Danubiului.
Volumul “Călători prin Bucureşti” a fost lansat la Tel Aviv şi apoi la Bucureşti, la Palatul Şuţu, şi constituie un prim pas dintr-un proiect aflat în derulare
Dacă îl ataci pe Băsescu, sigur B1TV şi „Evenimentul Zilei” vor sări în apărarea sa. Dacă îl ataci pe Felix Voiculescu, se vor pune în mişcare jurnaliştii de la Antena 3 şi de la „Jurnalul Naţional”. Deci fiecare patron cu clienţii săi! P.S. Se mai aude ceva de Oltchim?
„La noi, numai curul se schimbă – limbile rămân aceleaşi!” (rostită în urechea lui Petru Groza, imediat după 23 August, când s-a văzut cine sunt cei care urcă iar pe tribune) I.D. Sîrbu, p.53, “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”
Daca intelectualitatea publica din Romania nu ar fi fost prin esenta ei tradatoare, un asemenea rechizitoriu ar fi trebuit sa apara atunci cand Tismaneanu era calare pe magarul Troian si isi permitea sa ingroape istoria nationala intr-o mlastina de ura si minciuna sub acoperirea Presedintiei Romaniei.
Motto: „Din Constanţa pân’ la Iaşi/ se cam simte lipsa sării/ Fiindcă o parte din ocnaşi/ Sunt acum la cârma ţării” (Păstorel Teodoreanu – 1950)
Cum a început distrugerea României? Comunismul instaurat în România de trupele de ocupaţie sovietice slujite de o mână de scursuri ale tuturor naţiilor propăşite pe aici, ruşi, ucraineni, nemţi, unguri, bulgari, evrei şi români, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Troţki a făcut Revoluţia bolşevică din Rusia), a desfăşurat de la început şi până în faza ceauşistă terminală o aprigă propagandă antireligioasă, căci orice fiinţă ireligioasă e, potenţial, diabolică. Ateismul ştiinţific şi solidaritatea criminală au fost armele cu care a fost distrusă România timp de decenii. Politrucii au rămas fideli, dar şi în funcţii ale puterii, de unde ne dau şi azi, folosindu-se de libertate într-un mod fals şi josnic, lecţii de moralitate democratică. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu.
Aşadar, trădarea din interior este cea mai eficientă armă de distrugere prin dizolvare a unui stat, a unei societăţi, a unei naţiuni. Ruinarea încrederii în viitor şi pulverizarea oricărei speranţe prin apartenenţa la mediocritate şi stupizi sociali, acesta este proiectul politic al dreptei de sorginte comunistă, în afiliere cu mafia transpartinică, alături de canalele marii finanţe de unde este alimentată şi de unde vin comenzile guvernării.