Larry Watts: Ironia este ca daca a existat vreun „mit“ în privinta independentei României, el a rezidat în faptul ca „independenta“ era un termen mult prea slab pentru a descrie politicile care erau atât de deschis si consistent ostile obiectivelor de baza sovietice.
Institutul de Sociologie al Academiei Romane va invita joi, 10 mai, ora 12.00, la Conferinta sustinuta de dr. Larry Watts, profesor la Catedra de Master in Studii de Securitate a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii Bucuresti, pe tema perceperii internationale a Romaniei in perioada 1978 – 1989, in contextul unei operatiuni de dezinformare de anvergura, lansata impotriva statului roman de serviciile speciale ale celorlalte membre ale Pactului de la Varsovia.
Asociatia Civic Media onoreaza memoria colegului nostru Mile Carpensian, de Ziua Libertatii Presei, prin premiul pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, acordat anul acesta jurnalistului de cursa lunga Corneliu Basarab Vlad, in opinia noastra cel mai stralucit analist de politica internationala din presa romana.
Discutand despre anii sai de bursa in Romania, ’82-’84, si hartuielile la care erau supusi de catre Securitate cei cu care se intalnea in scopuri stiintifice, de la Corneliu Coposu la Dinu Giurescu si, poate, chiar si Liviu Maior, Larry Watts a marturisit ca nu o data a fost tentat sa aplice un plan pe care-l concepuse pentru asasinarea lui Ceausescu.
Cu câteva luni înainte de defectiunea lui Pacepa, la începutul lui martie 1978, comandantul Armatei a II-a române si seful garnizoanei Bucuresti, generalul Nicolae Militaru, a fost prins pe când încerca sa predea materiale strict secrete serviciilor de informatii militare sovietice. Mai tarziu a fost implicat intr-o retea GRU alaturi de generalii Ion Ionita, fost ministru al Apararii, Marin Pancea, Nicolae Pletos, capitanul de rangul unu Nicolae Radu si Virgil Magureanu.
Rudas Erno a fost pentru Tariceanu ce e Tismaneanu pentru Basescu
Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigraţi şi interzişi în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând.
Astazi prezentam asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu, primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna.
In 2011, intr-o lucrare a generalului (r) SRI Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, recent aparuta la Editura Compania, acesta reconfirma informatia si o completeaza cu urmarea: preluarea succesorului lui Adrian Nastase, prim ministrul Aliantei DA si ulterior al Guvernarii PNL-UDMR, Calin Popescu Tariceanu, chiar de catre seful rezidentei de spionaj maghiar, generalul Rudas Erno. Totodata, generalul de brigada in rezerva publica si informatia data chiar de catre comandantul Unitatii “anti-KGB”, generalul maior Victor Neculicioiu:
Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj « Ţări Socialiste » (U.M. 0110) : « […] era cel puţin pitorească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi. » Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim « Sociologul »), recrutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : « […] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta […], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002) »1.