Top News Politics Photography Video Online
Riscurile jocului lui Filat privesc direct destinul actual şi viitor al Republicii Moldova. Important este ca Filat, indiferent de divorţurile şi idilele sale politice, indiferent de învârtecuşurile aduse din condei în discursul său public, să nu achite aceste poliţe pe seama intereselor noastre naţionale.
Orice proiect are şi o miză. În cazul de faţă, miza este una economică. Oricine analizează realităţile economice trecute şi cele prezente ale Ungariei nu poate să omită declaraţiile mai vechi sau mai noi ale unor oficiali de la Budapesta care au afirmat că, fără resursele vechiului principat al Transilvaniei, Ungaria nu are viitor.
COVASNA MEDIA titra, cu cateva zile in urma, ca “ PCM Covasna vrea referendum ” si consemna ca vicepreşedintele organizaţiei centrale a Partidului Civic Maghiar (PCM), Fazakas Tibor, a declarat că partidul din care face parte doreşte luarea unui set de măsuri cu privire la reorganizarea teritorială, implicit a Ţinutului Secuiesc.
Atat Polus cat si Proiectul Esplanada din centrul Bucurestiului sunt investitii ale companiei Trigranit, la care actionari principali sunt Nathaniel Rotschild, presedintele grupului, urmat de Sandor Csanyi, Sandor Demjan si Peter Munk si unde, pana in 2009, a activat si James Rotschild.
Premierul Republicii Moldova, Vladimir Vasilievici Filat, expus de mult timp de analistii veritabili de la Bucuresti si Chisinau ca fiind omul Moscovei, se arunca intr-o noua cacealma de poker politic la Chisinau, lansand mesaje de apropiere fata de Partidul Comunistilor prin indepartarea de AIE, alianta contra naturii din care mai fac parte partiduletele din spatele lui Mihai Ghimpu, fostul presedinte interimar, si Marian Lupu, actualul presedinte interimiar. Asul din maneca lui Filat este chiar tizul sau, Voronin.
La inaugurarea “biroului tinutului secuiesc” din “Casa Ungariei” de la Bruxelles a participat un singur roman: un reprezentant al PNL din Covasna, pe numele lui Alin Bote.
S-a lansat revista de geopolitica, geostrategie si geoeconomie “Dialogul Marilor” – “Dialogue of the Seas”, o initiativa a Fundatiei Internationale Marea Neagra – Marea Caspica (BSCSIF), diriguita de celebrul jurnalist rus Viaceslav Samoskin. Revista are corespondenti in Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Kazakhstan, Kirgizstan, Republica Moldova, Romania, Rusia, Serbia, Turcia si Ucraina, biroul de la Bucuresti fiind condus de reputatul jurnalist de politica internationala Corneliu Vlad, al carui cel mai recent volum de analize, “Rusia dupa URSS” a fost lansat zilele trecute la Fundatia Nicole Titulescu. Iulian Fota, consilierul prezidential pe probleme de securitate, este presedintele BSCSIF – Romania.
Este interesant de observat ca, in sfarsit, s-a spart buboiul Omertei pentru grofii santajisti ai tuturor regimurilor. Dintr-o data, toti ciripitorii din fosta presa romana, manati pana acum de grija oportunistă de a nu deranja „baronii” aliați, au prins, in sfarsit, glas. Acum, ca s-a depasit momentul extraordinar cu “regionalizarea” si Legea Statututului Minoritatilor, e bine de remarcat si ca, dupa unele indemnuri, s-a dat pana la urma “verde” si pentru extremistii UDMR. Si pentru ca verde e si culoarea UDMR si a ministerului Mediului, s-a inceput cu Laszlo Borbely.
“Noi am liberat ce a fost înlănţuit; am unit ce a fost despărţit prin silnicie; am sfărâmat hotarele nefireşti şi le-am înlocuit cu cele fireşti şi drepte; am pus pământul nostru strămoşesc sub domnia celor în drept să-l stăpânească; am aşezat pe temelii solide şi nepieritoare aşezământul armonios al Statului unitar român, şi am dovedit că urmărim o politică de pace şi de bună înţelegere cu toţi vecinii, dar şi o politică de veghe necurmată la frontiere”
“Consider că reţinerea navei şi controlul prelungit, în baza unor false presupuneri ale organelor MI, este abuzivă şi, în acelaşi timp, jignitoare la adresa modului în care se execută serviciul civil pe navă.
Trebuie luate măsuri ca organele ce recurg la asemenea măsuri abuzive să suporte daunele materiale ale întreprinderii.
Comandant T. Băsescu”