Top News Politics Photography Video Online
Suferinţa de orice fel este înlănţuită de pământ şi-n ea se ascunde ca mărgăritarul în scoică o lumină sfios mângâietoare adusă pe aripi de îngeri, înseninând privirea, o înalţă spre cer într-un senin „Aliluia”.
Dubla aniversare, a Centenarul Marii Uniri și a Centenarul Primului Război Mondial, constituie un binevenit prilej pentru o retrospectivă asupra pregătirii celor două evenimente în planul activității serviciilor secrete.
În ciuda dorinţei ucigaşilor lui, martirul Mircea Vulcănescu a devenit un simbol jertfelnic a cărui aură străluceşte pe Golgota generaţiei mărturisitorilor – neînfrânţii -, pe urcuşul lor spre Ceruri de unde ne trag şi pe noi, nevolnicii, spre mântuirea întregului neam românesc.
In fiecare zi de 27 octombrie, când s-a hotărât prăznuirea Sfântului Dimitrie cel Nou, nenumăraţi credincioşi urcă Dealul Patriarhiei spre a aduce prinos de cinstire, Sfântului Dimitrie cel Nou care a ales Bucureştiul ca loc prin care veşnicia şi-a arătat chipul luminos locuitorilor acestui pămân
Celor care poartă numele Sf. Dimitrie le adresăm strămoşeasca urare de ani mulţi cu sănătate şi împliniri întru bucuria sfântă de a-l mărturisi pe Hristos Mântuitorul spre înveşnicire.
100 de tinere talente din mai multe ţări şi continente au luat parte la ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică din cadrul manifestărilor Darclée de la Brăila celebrând Centenarul Marii Uniri.
Hristos nu va lăsa niciodată că cadă unul dintre lucrătorii Cuvântului Său
“Pe cine mi l-aș dori în calitate de Președinte al României? Pe Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, care atrage atenția asupra unor lucruri fundamentale inclusiv pentru noi, basarabenii.”
Dragostea de țară – patriotismul – e un sentiment atât de firesc și de universal încât se poate spune că omul care nu-și iubește țara este un om fără suflet.
“Stiati ca pe vremea lui Antonescu “fake-news”-urile erau sanctionate drastic? Ca atare: infractiunea de raspandire de stiri false. Pedeapsa: 15 zile de inchisoare.”