Top News Politics Photography Video Online
Volumul doi al lucrării „Fereşte-mă Doamne de prieteni…” a lui Larry Watts îl aşează acolo unde îi era locul: între trădători. Probabil, adevăratul verdict, greu de contestat, şi într-adevăr… „reparatoriu”.
Dezavuăm cu fermitate iniţiativa unui grup de activişti servili de a se acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Horia-Roman Patapievici, în 17 martie 2012, la orele 12, în Aula Magna, iniţiativă ce se distinge şi prin ocolirea etapelor legale prevăzute de Carta Universităţii de Vest din Timişoara.
Elena Băsescu a susţinut, în plenul Parlamentului European, că este degradant şi reprezintă o dovadă de laşitate faptul că Guvernul olandez nu s-a delimitat de poziţia PVV, ea arătând că cetăţenii din Estul Europei nu pot tolera etichete jignitoare şi xenofobe pentru că s-au născut aici, informeaza Gandul.info.
De câteva decenii, 15 martie e una dintre cele mai agitate zile din calendarul Ungariei. E sărbătoarea naţională cea mai predispusă la proteste şi violenţe. Iar pentru că unii o celebrează şi ca zi a maghiarimii de pretutindeni, au simţit pe pielea şi pe oasele lor această celebrare românul Mihai Cofariu şi alţii în martie 1990, la Târgu Mureş.
Larry L. Watts si Editura Rao vă invită la lansarea volumului Fereşte-mă, Doamne, de prieteni vineri, 16 marie, ORA 18.00, la Bookfest Timişoara, Centrul Regional de Afaceri Timiş (CRAFT), Sala Polivalentă (B-dul Eroilor de la Tisa, nr. 22, Timişoara).
Numai intr-o singura zi, peste 4000 de romani au semnat Petitia Online Respectati autonomia universitara la UMF Tg-Mures! Semnati si Dvs!
“Mă aştept ca membrii Guvernului, primul-ministru, să nu aibă abordări de tipul unor jurnalişti de la Antena 3. Trebuie să ştii foarte bine subiectul, altfel rişti să vorbeşti… (prostii – n.r.). Din ceea ce a spus (n.r. – Mihai Răzvan Ungureanu) reieşea că nu ştia foarte bine subiectul. Era normal, era de două săptămâni prim-ministru, dar tocmai de aceea trebuie mai multă rigoare, pentru că riscul este să ai abordările unor persoane care vorbesc cu rea credinţă”
De ce să exploateze aurul românii azi, când cine ştie mâine ce va fi cu “patria mamă” Ungaria? Poate aşa se gândesc ei. Cei care cunosc ideologia iredentismului maghiar ştiu că nu au renunţat niciodată la idea reunificării pe vechile frontiere ale Sfântului Ştefan.
Varianta electronică a studiului care contine si mai multe harti etnografice, in format PDF, o puteţi găsi aici: “Comunitatea românească din estul Serbiei. Studiu geografic”
Mult mai plauzibila ni se pare varianta ca Mircea Eliade si-a cunoscut data reala a nasterii (28 februarie 1907 stil vechi – 13 martie stil nou), însa a dorit sa continue o traditie începuta din copilarie, aceea de a-si sarbatori nasterea într-o zi cu semnificatii religioase profunde: în calendarul crestin-ortodox, 9 martie se sarbatoresc an de an Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia.