“Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă”
De la cap: sunt câţiva (dacă mă gândesc bine sunt chiar mulţi) scriitori şi scriitoare care îşi recită disidenţa pe care o practicau la Gogu Rădulescu acasă. Nu ştiu cât disidenţă poţi să faci cu Arpagic, poate o disidenţă prăzulie.
Totul s-a desfăşurat „normal”, întrucât astăzi – în epoca globalizării şi a impunerii scandaloase a falsului principiu al „curectitudinii politice” – graţierea unui fost condamnat în urma celui de-al doilea război mondial ar fi totalmente exclusă.
Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt la inmormantarea filosofului Constantin Noica) nu numai ca ii acuza pe cei trei de plagiat, dar o si demonstreaza, indubitabil.
O emisiune emotionanta realizata de Radu Moraru si echipa Nasul de la 10TV in memoria marelui roman, filosoful si martirul anticomunist Mircea Vulcanescu, autosacrificat la Aiud, pentru generatiile Romaniei viitoare. Dumnezeu sa-l aiba la dreapta sa si pentru Romania de azi!
Walter Roman: “Dupa noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o cream”. “Sa gresesti, dar sa gresesti cu Partidul decat sa gresesti impotriva Partidului”
“Cu scarba si ura priveste poporul roman la ei, cu ura si scarba privim boturile lor manjite de sange…”
„Lupta mea nu încetează. Nu am nimic de retractat, nimic de regretat dintr-o luptă străbătută din dogoarea unei convingeri. Dacă lupta a fost pierdută, nu însemnează că a fost nedreaptă cauza. Aş vrea ca evenimentele să-mi dovedească netemeinicia temerilor mele şi fericit aş fi, chiar cu preţul unei existenţe pribegite pentru restul vieţii, să nu fi avut dreptate şi o colaborare cu Rusia sovietică să fie posibilă, România păstrându-şi întreaga ei suveranitate. Lupta mea încetând, nu mai am nici un rost de a conduce mai departe Curentul”.
În fond, Tismăneanu face parte din aceeaşi „fibră intelectuală” cu Mihail Roller. Ambii nu erau istorici, dar au primit misiunea de a da directive „frontului istoric”, ambii au ignorat cu nonşalanţă vechiul adagiu, fundamental pentru cei care cercetează şi scriu despre trecut: sine ira et studio.
Ceea ce este cu adevarat periculos este faptul ca Liiceanu, Plesu etc. isi pot etala dizidenta, in timp ce dizidenta adevarata era in timpul lui Dej. Unde erau Marius Oprea, Liiceanu, Patapievici, Plesu, Mihaies in anii ‘70-‘80?